Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – A explicat ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, la Reşiţa, desfiinţarea unor instanţe de pe raza judeţului.

Tribunalul Caraş-Severin a primit vineri vizita ministrului Justiţiei, după aproape 20 de ani de când un astfel de demnitar nu s-a mai aflat aici. Deplasarea a fost făcută în contextul derulării unui program național de consolidare a infrastructurii instanțelor de judecată în municipiile reședință de județ. Tribunalul din Reșița se afla pe lista obiectivelor care vor beneficia de lucrări de extindere a spațiului.

„Motivul principal al vizitei fost includerea Reșiței în Programul Național de Investiții, în sediile aflate în capitalele de județ. Noi avem în derulare la minister un proiect cu Banca Mondială, care s-a axat în ultimii zece ani mai degrabă pe instanțe mici decât pe cele mari”, a declarat ministrul Cazanciuc.

Cât despre menţinerea Judecătoriei Moldova Nouă pe lista celor ce vor fi desfiinţate, acesta a precizat că se păstrează ideea. „Se ia în calcul în continuare, e un proiect ce a trecut de Camera Deputaţilor şi se află la Senat. Încercăm să regândim lista. Nu e un scop în sine desfiinţarea unei instanţe de judecată, dar aceasta nu poate funcţiona cu unul sau doi oameni. Pentru ca cetăţeanul să aibă parte de calitate, o instanţă trebuie să aibă minimum cinci oameni. Instanţa nu e ca un spital, să fie aproape de oameni. Cred că e mai important ca cetăţeanul să aibă garanţia că va avea o soluţie bună decât să aibă o instanţă aproape de casă la care să meargă o dată la cinci ani şi să nu ştie ce să facă acolo: de aceea insistăm pe instanţe mai mari, cu oameni specializaţi“, a adăugat ministrul.

Ministrul Justiției a precizat că la Reșița a găsit o instanță în condiții decente, ce va avea nevoie de reabilitare și de extindere, fapt pentru care a și fost inclusă în Programul Național. Lucrările de extindere programate pentru acest an la Tribunalul Caraș-Severin au o valoare de un milion lei. „Am găsit judecători cu opinii foarte bine consolidate, mai ales în civil, ceea ce cu siguranță ne va ajuta pe noi în procesul de revizuire a Codului de Procedură Penală, de evaluare a nevoii de revizuire, demarată la începutul anului. Așa că vom implica colegii de aici în acest proces, pentru că au câteva puncte de vedere de care trebuie ținut cont. A fost un efort foarte mare pentru intrarea în vigoare a codurilor, atât în materie civilă, cât și în materie penală”, spune Robert Cazanciuc.

Potrivit ministrului, din documentarul pus la dispoziție, lucrurile nu arată foarte bine la nivelul județului Caraș-Severin, astfel încât, este nevoie de investiții destul de importante.

„O să vedem în continuare pe ce ne axăm. Mai degrabă, pe fonduri europene, pe ceea ce înseamnă reabilitare de monumente istorice, dacă avem asemenea situații. Înțeleg că la Oravița ar fi un astfel de monument istoric. Vedem ce categorie și dacă s-ar putea încadra. Este un efort foarte mare făcut de întregul sistem și, bineînțeles că indiferent cum pui problema, tot ajungi la resursa umană. La Reșița am stat de vorbă cu oameni dăruiți profesiei, care vor să găsească soluții pentru a face lucrurile să meargă și aici, dar este cu siguranță nevoie și de o reașezare a resursei umane la nivel de sistem judiciar”, a adăugat ministrul Justiţiei.

3 Comments

  1. bai da grozave si filozofice si inteligente vorbe mestesugite mai scoateti pe gurita aia aurita? dar ce ne credem noi destepti, noi astia din provincia asta din vestul tarii si linga apa asta multa ce curge degeaba la vale, dunarea, vine el desteptul de bucuresti sa ne spuna ca instanta nu i ca spitalul, mai ales ala de nebuni.nu la instanta se imparte dreptatea, ca de dreptatea asta doare si daca nu e impartita bine, platim tot noi astia.apropo, dle de bucuresti, nu ne spui vreo noutate si noua? nu vrei de ex. sa ne spui ce despagubiri platim, noi astia, ca dta, nu participi aici, la cedo, sau pt cei ce nu gasesc direptatea asta chioara, de la zeita dtale, aia cu balanta aia in palme?cam cit ne face pe noi, astia, incompetenta dtale si alor tai,prostia si banutii ce ii primesc aia ce isi zic judecatori si au aere de filfizoni? si mai ales cei ce iau si ceva banuti, ca de umbla cu ei toata ziua, si cum sa dea dreptate unuia si altuia si sa nu ia si ei nimic in schimb? zi ne dle,

  2. La fel au spus si prostii dinaintea lor despre spitale si cine stie ce draq mai vor ei sa desfiinteze.si omul daca vrea si are o problema unde sa se duca bai tampitilor?la sute de kilometrii?ca alte instante nu mai exista pe o raza de cateva sute de km.mai taiati voi din aparatul central si aplicati legea asa cum se spune in spiritul si litera ei nu dupa propriile interese si o sa vedeti ca puteti sa mentineti si instante care nu dau mii de decizii de cacat si care mai servesc cetateanului.nu trebuie neaparat sa ai mii de dosare,mai trebuie sa te pui si in slujba cetateanului ca de asta sunteti platiti din bani publici.o sa va vina si voua randul….nu va temeti ca va duceti si voi la randul vostru unde trebuie

    • Lasa frate, ca avem in schimb gramada de biserici. In final or sa „distribuie” dansele „dreptatea”.

Adaugă comentariu