Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În această perioadă, Muzeul Banatului Montan din Reşiţa este gazda unei interesante expoziţii documentare care marchează împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe din Caransebeş.

Aceasta cuprinde corespondenţă administrativă şi pastorală, acte şi scrisori ale unor importante personalităţi ale vremii, prin care organizatorii au dorit să reconstituie o perioadă dificilă din istoria celei mai importante instituţii ecleziastice a Banatului Montan. Printre exponate regăsim diploma imperială de înfiinţare a Episcopiei Caransebeşului, portretele Sf. Mitropolit Andrei Şaguna şi a primului episcop, Ioan Popasu, primul număr din cea mai longevivă publicaţie din Bantul de munte, Foaia Diecezană, dar şi documente care poartă semnătura episcopilor Nicolae Popea, Vasile Lăzărescu şi Veniamin Nistor.

Expoziţia a fost vernisată marţi după-amiază, în prezenţa dr. Dumitru Ţeicu, directorul muzeului reşiţean, a directorului Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, dr. Ovidiu Roşu, a părintelui protopop al Reşiţei, Petru Berbentia şi a consilierului cultural al Episcopiei Caransebeş, părintele Daniel Alic. O parte din piesele documentare prezentate în cadrul expoziţiei se află în arhiva Episcopiei Caransebeş, iar altele în grija Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale.

1 Comment

  1. Rancu Gheorghe Reply

    Felicitări pentru organizarea expoziţiei şi tuturor participanţilor noi şi noi realizări. Rămân surprins văzând că printre documentele expuse nu apare numele episcopului bănăţean dr. Iosif Traian Badescu care are o serie de documente atât în Arhiva Episcopiei cât mai ales la Arhivele Naţionale filiala Caraş Severin. şi nu în ultimă instanţă se putea apela, dacă se dorea, şi la Muzeul din Eşelniţa sau chiar la cel din Şopot satul natal al înaltului prelat bănăţean. Poate altădată.
    Gh. Rancu Bodrog

Adaugă comentariu