REŞIŢA – Duminică, 15 iunie, s-au împlinit 125 de ani din ziua în care s-a stins Luceafărul poeziei româneşti. Însă, cum la ora actuală evenimentele politice umbresc orice eveniment din alte domenii, vagă a fost şi amintirea acestui moment. Mă întreb ce ar spune azi jurnalistul Mihai Eminescu despre politica românească. În ce fel ar caracteriza el, cel care considera că era o datorie „a le spune ticăloșilor că ticăloși sunt”, haosul în care se pierde România?
Cu siguranţă ar fi uimit de modul în care azi, de exemplu, se încearcă salvarea liberalismului în România. Şi cum să nu fii uimit când vezi cum Tăriceanu şi-a făcut un grup de iniţiativă special pentru asta? El, cel care, atunci când s-a îndreptat de unul singur spre uşile lui Victor Ponta, nu a gândit nici măcar cu papionul? Era atât de simplu: rămânea în PNL, iar după plecarea lui Crin Antonescu prelua preşedinţia partidului şi ar fi putut juca rolul de mare salvator a tot ce voia el.
Dar s-a grăbit, iar acum și-a dat seama că, pentru a rămâne în grațiile PSD și pentru a-și păstra sinecura de președinte al Senatului, ca să nu se întoarcă din nou la calitatea de aproape nimeni în politică, trebuie să facă ceva. Pus în gardă și de semnalele pe care i le-a transmis premierul în ultimele zile, că dacă vrea să fie candidat la prezidențiale (ce glumă bună, de parcă PSD ar accepta vreodată așa ceva), trebuie să aducă şi el ceva – adică o bucată bună din PNL, Tăriceanu a prins din zbor ideea că răbdarea lui Ponta începe să dispară și a mai făcut o încercare.
Trecând peste modul în care a fost dat afară la propriu de un prieten liberal, Mircea Ionescu Quintus, dintr-o ședință la care a încercat să participe pentru a face propagandă USL, de data asta Tăriceanu a adunat în jurul său tot felul de indivizi cu care Antonescu s-a purtat mai mult sau mai puţin frumos, pe care a numit-o pompos Grupul de Iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale. Pe cine găsim aici? Stroe, Chițoiu, Silaghi sau Gerea, foști miniștri sub Ponta. Pe Stănişoară. Sau Ilieșiu, un senator care, dacă Antonescu nu ar fi bătut cu pumnul în masă ca să-l impună pe lista pentru Senat, astăzi nici măcar filme de proastă calitate nu ar mai fi făcut. Sau un alt fost ministru, Daniel Barbu, și acesta propulsat în politică tot de fostul şef al PNL, şi care s-a făcut de mirul lumii cerând reducerea fondurilor pentru bolnavii de SIDA.
Pe toți îi auzim în aceste zile că adevărata dreaptă nu poate fi construită decât de liberali, însă ce uită să ne spună e că ei vor să o „construiască” alături de PSD. Aceștia sunt cei care-l sprijină pe Tăriceanu în încercările sale disperate de a nu rămâne decât un simplu senator şi de a salva liberalismul, oferindu-l pe tavă lui Dragnea şi Ilie Sârbu. Pentru că cine-și imaginează că PSD-ul îl va ține la nesfârșit pe Tăriceanu cocoțat în a doua funcție în stat, fără a obține ceva în schimb, ori este naiv, ori de-a dreptul prost.
Aş vrea să închei cu un fragment dintr-un articol despre politică scris de Mihai Eminescu în ziarul Timpul. Sunt cuvintele altor vremi, perfect valabile şi azi: „Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România și dintr-o parte și dintr-alta e o politică necoaptă (…). Suntem noi oare de vină dacă adevărul curat, spus neted, e deja o injurie?”
Nina Curiţa