Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Patru șefi de secții de la Spitalul Județean de Urgență din Reșița au fost declarați incompatibili de către Agenția Națională de Integritate.

Este vorba de Romulus Ioan Ușurelu – seful Secției de Pneumologie, Aurel Gavra – șeful Secției de Pediatrie, Florea Borțun – șeful Secției Obstetrică-Ginecologie și Ioan Viorel Stan – șeful Secției de Anatomo-Patologie. Potrivit unui comunicat de presă al ANI, cei patru medici s-au aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, începând cu anul 2008 au deținut simultan funcțiile de șef de secție și administrator al unor societați comerciale. ANI precizează că cei patru au fost informați despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate precum și drepturile de care beneficiază, de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, însă Romulus Ioan Ușurelu și Aurel Gavra nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare. Cel mai probabil, cei patru medici vor contesta în instanță decizia ANI.

2 Comments

  1. Nu se mai satura de bani nici doctorii astia!!!Oricat le-ai da,oricate afaceri ar avea,tot nu le este de ajuns!

    • Cam tarziu au „descoperit” cei de la ANI situatia de „facto”!
      Cate avantaje si-au creat(au avut) atatia ani, cum au exploatat democratia “lor”, am vazut cu totii! Cum vor putea fi “pedepsiti” retroactiv acesti cameleoni politici? Fiind mereu si la putere, si la conducereau institutiilor publice, ei “si”-au facut “legea”…
      Firmele private, evaziunea fiscala, conflictul de interese, abuzurile fata de tinerii medici, cine ar puteae recupera prejudiciile morale si materiale pe care le-au creat oamenilor si orasului??
      Timpul scadentei pentru dansii inca nu a venit, dar asteptam informatii despre recuperarea prejudiciilor materiale si procese reale, corecte.

Adaugă comentariu