REŞIŢA – Organizaţia „Salvaţi Copiii România“ a donat marţi, 21 mai 2019, un ecograf şi un infuzomat pentru Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa şi un incubator de transport pentru Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă. Aparatura medicală a fost prezentată în cadrul unei conferinţe de presă, de reprezentantele organizaţiei, Gabriela Alexandrescu, preşedinte, şi de Amalia Năstase, ambasador oficial.
Donaţia a fost făcută în cadrul campaniei „Un gest pentru viaţă“, medicii cărăşeni având acum la dispoziţie aparatură adecvată salvării prematurilor. Astfel, Secţia Pediatrie a SJU Reşiţa a fost dotată cu un ecograf şi un infuzomat, în valoare totală de 97.150 lei, iar Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă a primit un incubator de transport în valoare de 47.000 lei. Aparatura medicală a fost adusă de preşedintele ONG-ului, Gabriela Alexandrescu şi Amalia Năstase, ambasadorul oficial al organizaţiei, cu acest prilej având loc şi o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost prezentate câteva statistici referitoare la rata mortalităţii infantile în ţara noastră. Totodată au fost ilustrate gesturile umanitare venite din partea organizaţiei de-a lungul timpului, care au contribuit la programul de combatere a mortalităţii infantile.
„Toate aceste echipamente au fost achiziţionate ca urmare a discuţiei avute cu medicul Braicu Simona, care conduce aici secţia pediatrică, şi cu echipa din Moldova Nouă, a declarat Gabriela Alexandrescu, valoarea lor totală fiind de 30.500 euro. Donaţia se adaugă celor făcute anterior în zona de Vest, în special, fiindcă e vorba de Caraş-Severin, în valoare de 116.000 de euro. Am fost şi la Reşiţa, şi la Caransebeş, şi la Oraviţa, cu dotările anterioare. Donaţiile fac parte din programul acestui an de dotare a maternităţilor, vom ajunge în 2019 în 49 de maternităţi, cu 115 echipamente, care costă 1 milion de euro. Adunăm aceşti bani din donaţiile tuturor, fie că sunt 2 euro, fie că sunt cei care redirecţionează 2 la sută, fie că sunt companii care investesc, toţi aceşti bani sunt adunaţi din eforturi comune. Sperăm ca aceste echipamente să vă fie utile şi să aducă o stare de bine copiilor“. Gabriela Alexandrescu a primit din partea Casei Corpului Didactic Caraş-Severin o Diplomă de recunoştinţă, instituită cu prilejul Centenarului Unirii, aceasta fiindu-i înmânată de directorul CCDCS, Nicoleta Marcu.
Ambasadorul Organizaţiei „Salvaţi Copiii România“, Amalia Năstase, a fost întâmpinată cu flori de câţiva copii, ea purtând şi frumosul nume al Sfintei Împărătese Elena. Ea a argumentat necesitatea dotării maternităţilor cu aparatură performantă: „Am cunoscut foarte mulţi doctori şi foarte multe asistente care lucrează în neonatologie şi pot să spun că reprezintă o ramură extraordinar de bine pusă la punct a medicinei româneşti, ceea ce nu se poate spune despre multe alte discipline. E un lucru foarte greu ceea ce se întâmplă în neonatologie, nu numai că n-ai sărbători, mulţi doctori n-au sărbători, dar aici n-ai trei secunde să respiri, pentru că trebuie să intervii pentru un bebeluş care, câteodată poate să aibă şi 500 de grame şi care se bazează pe fiecare secundă, pe atenţia tuturor, pe echipamente, bineînţeles, şi aici ajungem la marea nevoie din neonatologie, echipamentele medicale, care sunt foarte scumpe, dar care sunt foarte performanțe în ziua de azi. Acum 15-20 de ani, nici nu puteai să te gândeşti la un copil de 700-800 de grame că poate supravieţui. Acum se poate, în lume, cel mai mic copil a fost, la un moment dat de 350 de grame, în America. De aceea, am vrea ca toţi cei care au o şansă la viaţă să poată să trăiască. Naşterea la noi este încă discriminatorie, adică nu toţi copiii se nasc în condiţii egale. Sunt copii care se nasc în maternităţi puse la punct cu orice au nevoie, dar sunt şi foarte mulţi copii care se nasc în maternităţi de gradul I, în care nu sunt aşa de multe dotări. Toţi copiii ar trebui să aibă aceeaşi şansă la viaţă, iar prin acest program noi am vrea să dăm cât mai multă siguranţă acestor copii şi doctorilor şi asistentelor care lucrează în neonatologie“.
Amalia Năstase a primit din partea Primăriei Moldova Nouă o plachetă, care i-a fost înmânată de consiliera edilului Adrian Torma, Alina Bărbulescu. Un cuvânt de mulţumire a fost adresat şi de directorul Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin, Dănilă Miloş, iar managerul Spitalului Orăşenesc din Moldova Nouă, Paul Sebastian Pătroi, a subliniat că incubatorul portabil donat va aduce siguranţă şi şanse mărite la o viaţă sănătoasă pentru copii în spital, iar la nevoie şi pe perioada transferului.
Preşedinta filialei Caraş-Severin a Organizaţiei „Salvaţi Copiii“, Măriuţa Simionescu, a spus că a fost sceptică în 2011, când a demarat proiectul de dotare a maternităţilor, însă pe parcursul anilor a realizat că proiectul poate fi un succes doar datorită implicării unor oameni sufletişti. Emoţionată, şefa Secţiei Pediatrie a SJU Reşiţa, dr. Simona Braicu, a mulţumit pentru noul echipament, precizând că un mare procent din copii internaţi pe secţie provine din comunităţi defavorizate şi frecvent asociază factori de risc precum anemie sau nutriţie deficitară, prezentând comorbidităţi cu potenţial evolutiv sever. Accesul la aparatură şi echipamente medicale performante uşurează sarcina medicilor de a veni în ajutorul acestor copii, de a-i salva.
Au adresat, de asemenea, mulţumiri pentru generoasa donaţie, directorul medical al SJU, Violeta Moroşoi şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, Waldemar Murgu.