Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Deşi destul de redus, numărul consumatorilor cărăşeni de droguri aflaţi în baza de date nu este cel real.

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Caraş-Severin, a organizat la sfârşitul săptămânii trecute o serie de activităţi cu specific antidrog pentru a marca Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Illicit de Droguri (celebrată pe 26 iunie). Tema Oficiului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) de anul acesta are ca mesaj „Trăieşte-ţi viaţa fără droguri!“

Cei prezenţi la conferinţa de presă organizată vineri – medici, psihologi şi asistenţi sociali, precum şi subprefectul judeţului, Sebastian Purec -, au atras atenţia şi asupra altor riscuri la care se expun persoanele care consumă droguri: infecţii grave, abandon şcolar, degradarea relaţiilor sociale, pierderea locului de muncă, infracţionalitate etc.

„Am mai spus-o în repetate rânduri, cifrele oficiale legate de consumul de droguri în Caraş-Severin sunt doar vârful unui iceberg, iar realitatea sumbră e mai mare decât se cunoaşte. Noi nu ne cramponăm de cifre, ci încercăm să eliminăm drame de viaţă, orientându-ne spre persoane. Conştientizarea problemei şi consilierea părinţilor sau a apropiaţilor reprezintă eliminarea unor posibile riscuri“, a explicat scms. Sorin Andriţoi, coordonator CPECA. Activităţile cu specific antidrog au continuat în mai multe zone publice din Reşiţa unde voluntari antidrog împreună cu specialiştii CPECA au organizat un eveniment în cadrul căreia populaţia a avut posibilitatea de a transmite propriul mesaj antidrog.