Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Sub acest slogan s-a derulat, zilele trecute, un nou bal de caritate purtând marca Rotary Reşiţa.

Clubul reşiţean Rotary a organizat, zilele trecute, la un restaurant de la periferia reşedinţei judeţului, tradiţionalul eveniment caritabil dedicat integrării sociale a adolescenţilor din centrele de plasament şi din cele de zi care funcţionează în Caraş-Severin.

Balul de caritate a purtat numele «Împreună vom schimba vieţi». La acest eveniment au fost invitate majoritatea persoanelor marcante ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale ale zonei Banatului Montan, precum şi numeroşi alţi oameni de suflet care au răspuns cu drag invitaţiei. În cadrul acestui eveniment au fost organizate o licitaţie de obiecte şi o tombolă cu obiecte donate, în cadrul acesteia din urmă invitaţii norocoşi primind câte un dar simbolic. Unul dintre cele mai scumpe obiecte licitate, pentru care s-a ajuns la 1.000 de euro, a fost un tricou cu semnăturile lotului naţional de handbal feminin al României. Fondurile strânse în urma licitaţiei, cu sprijinul generoşilor invitaţi, sunt destinate continuării proiectelor începute în anii anteriori, care au derulare continuă, cum sunt: acordarea de burse elevilor cu posibilităţi materiale reduse dar cu rezultate meritorii la învăţătură, burse pentru studenţi sau sprijinirea copiilor din centrele de zi şi, în general, a acelora care nu se pot ajuta singuri. Tot in cadrul balului, au fost primiţi în rândurile clubului doi membri noi: Adela Berbentia, directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Reşiţa, fost preşedinte al Rotaract, şi omul de afaceri Radu David, care au muncit din plin ca să-şi câştige titlul de membru cu drepturi depline în club. Însemnele Rotary le-au fost prinse în piept de către doamna prof.dr.ing. Nadia Potoceanu, preşedinta clubului Rotary”, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Programul evenimentului a fost presărat cu momente artistice. „Au încântat audienţa cu prestaţiile lor membrii trupei Road Band condusă de Cristi Iakab, interpretul Gabriel Burduja, corul de copii «Voinicelul», condus de doamna prof. Adriana Ponoran, şi surpriza serii, formaţia «Proconsul», condusă de solistul vocal Bogdan Marin (Bodo)”, se mai arată în documentul citat.

Adaugă comentariu