Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Cinci administrații locale și Consiliul Județean Caraș-Severin se asociază pentru dezvoltarea turistică a zonei montane Muntele Mic. Este vorba de primăriile Caransebeș, Oțelu Roșu, Turnu Ruieni, Zăvoi și Bolvașnița care, împreună cu forul județean, vor pune bazele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Banatul Alpin Muntele Mic“.

Este vorba de primăriile Caransebeş, Oțelu Roşu, Turnu Ruieni, Zăvoi şi Bolvaşnița care, împreună cu forul județean, vor pune bazele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Banatul Alpin Muntele Mic“.

Realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare turistică prin promovarea în plan intern şi internaţional a zonei turistice Muntele Mic, atragerea fondurilor europene, realizarea obiectivelor de utilitate publică pe întreaga zonă sau dezvoltarea echipărilor şi facilităţilor turistice şi de agrement, prin extinderea pârtiilor de schi, construirea de telegondole şi dotarea cu tunuri cu zăpadă artificială sunt principalele obiective ale noi înființatei entități.

„ADI Banatul Alpin Muntele Mic este o soluție care va revigora turismul şi va crea premizele accesării unor proiecte utile şi vitale pentru dezvoltarea montană. De la infrastructură până la protecția mediului, de la investiții directe în spații hoteliere şi instalații de schi până la promovare şi publicitate, toate acestea sunt obiective şi strategii care vor dezvolta Banatul de Munte. Este meritul echipei de la Consiliul Județean că putem demara o asemenea perspectivă ce va putea fi implementată după anul 2014“, a precizat primarul Caransebeşului, Marcel Vela.

Zona Muntele Mic – Țarcu este cuprinsă deja în Programul „Schi în România“, iar asocierea între primăriişi Consiliul Județeanfacilitează accesarea unor proiecte de mare anvergură.

Nina Curiţa

3 Comments

  1. Daca vreti ca numarul turistilor sa creasca brusc cu 1.000/100 introduceti o cursa-microbuz de la Caransebes – Cruce. Daca merge introduceti un autobuz. Si asa Compania Dario nu are de lucru Sambata, Dumnica. 40 de lei pentru taxi este mult iar cursa dus-intors este conditionata. Dar voi, politicienii nu mergeti cu taxiul asa ca nu stiti si nu va intereseaza.

    • Am cerut CJ Caras sa face asa ceva printr-o adresa. Raspunsul a fost ceva de genul: daca vrei sa pui tu o cursa nu te oprim. Uite legislatia si momentele cand faci licitatia. Trebuie sa respecti un anumit program etc…Deci nu-i intereseaza.

      Solutia ar fi o gondola in locul actualului telescaun si cel putin un telescaun in partea de sus. De ce nu poate chiar o partie inspre nord spre Poiana Marului. Dar o sa vedem asta la Pastele Cailor. Pacat de tot ce poate oferi aceasta zona a Banatului Montan si care a ramas parca adormita.

      Ce se mai aude de drumul de la Slatina Timis spre Valiug? Ca parca era in lucru. Il gata anul asta? Nu-l gata? Ar fi vital accesul din aceasta directie pentru o marte parte dintre noi.

      Sunt multe lucruri care trebuie facute. Sunt si fonduri europene. Doar ca in fonduri nu-si pot baga asa usor mainile ca-n banii de la buget.

  2. Ma surprinde ca baronul Dunca nu este in amalgamul acesta mentionat de Vela ?
    Sau jocurile se fac in culise si Baronul din Armenis vrea sa traga o teapa originala,judetului Caras-Severin, fondurilor europene si tuturor in zona cum de fapt o face de vreo 10 ani incoace ??

Adaugă comentariu