Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – După ce s-a tras linie, statul a constatat că Fiscul are mai mulţi contribuabili decât figurează la Registrul comerţului.Direcţia Generală a Finanţelor Publice a trebuit să-şi înfiinţeze o bază de date după regulile Codului de procedură fiscală, în baza unor protocoale încheiate în 2006 cu Oficiul Registrului Comerţului.

Înţelegerile au la bază procedura de înregistrare fiscală şi de atribuire a codului unic de înregistrare, dar şi schimbul de informaţii, aprobată de Ministerele Justiţiei şi Finanţelor, şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. De pe atunci, Fiscul deţine evidenţa informatică a agenţilor economici, care se actualizează periodic. Datele sunt transmise de la oficiul cărăşean al Registrului Comerţului către cel naţional, de acolo ajung la Direcţia Generală de Tehnologie a Informaţiei, din cadrul ANAF, iar de acolo este redirecţionată către Fiscul cărăşean.

Aceasta este procedura aplicabilă doar contribuabililor care desfăşoară activităţi comerciale şi care se regăsesc atât în baza de date a Registrului Comerţului, cât şi în cea a celor de la Finanţe.

La finele lunii martie, în evidenţele Fiscului cărăşean figurau 20.920 de agenţi economici, în vreme ce în cele ale Registrului Comerţului erau înregistraţi în funcţiune 14.158, ceea ce înseamnă o diferenţă de 6.762 de contribuabili.

Consilierul superior Zlatia Cocar, purtătorul de cuvânt al DGFP Caraş-Severin a precizat că această diferenţă nu trebuie să sperie pe nimeni, pentru că la Fisc sunt înregistraţi şi alţi contribuabili care nu au obligaţia legală de înregistrare în Registrul Comerţului. În această categorie intră profesiile liberale (2.530), asociaţiile de proprietari şi cele de locatari, fundaţiile, agenţii de asigurări, partidele politice, sindicatele, instituţiile publice, bisericile, organizaţiile nonprofit (3.717), precum şi punctele de lucru cu obligaţii de plată (515).

Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu