Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – CSU Reșița joacă sâmbătă, 7 noiembrie, în deplasare, la CSU Oradea.

După victoria clară din etapa a opta a Diviziei A de handbal feminin, Seria B, 41-21 cu Național Brașov, handbalistele de la CS Universitatea Reșița se pregătesc pentru o deplasare la Oradea, unde vor întâlni echipa de pe penultimul loc, cu trei puncte. Calculele hârtiei o indică pe CSU Reșița drept favorită în acest meci și pe acest lucru mizează și antrenorul Cristian Busuioc, care abordează totuși jocul cu multă prudență. Echipa reșițeană are un obiectiv realist pentru finalul turului, clasarea pe locul 4, poziție pe care studentele pot ajunge doar dacă înving în ultimele trei meciuri pe care le mai au de disputat.

Mai ales că vor întâlni ultimele două clasate, CSU Oradea și ACS Avram Iancu Arad, meciul decisiv pentru ocuparea locului 4 urmând să fie la Pitești, în ultima etapă a turului. Momentan, CSU Reșița ocupă locul 5, cu 12 puncte, iar SCM Pitești este pe locul 4, cu 15 puncte.

„Mergem la Oradea cu gândul de a obține toate cele trei puncte. Trebuie să rămânem montați până la finalul turului, fără să facem pași greșiți. Doar așa putem reuși, la final de tur, cea mai bună clasare de până acum. Cu maximum de puncte din aceste trei meciuri pe care le mai avem în finalul turului, vom reuși să ne păstrăm pe poziția a patra, fără a mai depinde de alte rezultate. Alexandra Mihai a început să participe la antrenamente și până la ultima etapă din tur o să fie aptă de joc. În schimb, nu vom putea conta pe Andra Ioța și pe Andrada Stamin, una cu mâna în ghips, cealaltă cu dureri lombare“, ne-a spus antrenorul echipei reșițene, Cristian Busuioc.

Partida CSU Oradea – CSU Reșița va avea loc sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 14.30, fiind arbitrată de bistrițenii C. Albert și P. Coroban.

Adaugă comentariu