REŞIŢA – Pictorul naiv a ales câteva lucrări reprezentative pentru a le expune pe simezele Galeriei de Artă a Direcţiei pentru Cultură, într-un eveniment creat special la aniversară.
Precizie şi rafinament al detaliului, într-o paletă coloristică ce redă bucuria vieţii, acestea ar fi doar câteva repere ale artei pictorului naiv, pasionat deopotrivă de filatelie şi numismatică. Cele 15 lucrări din creaţia sa nu au fost alese întâmplător, asta pentru că în fiecare se regăseşte câte un crâmpei de viaţă din cei 72 de ani pe care i-a împlinit în 6 iunie 2019, elemente care i-au trasat destinul în interval. Artistul a fost răsfăţatul zilei, la eveniment participând nu doar prieteni sau oameni de cultură, ci şi elevi de toate vârstele care-i frecventează cursul la cercul de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“.
În calitate de organizator şi gazdă, directorul Direcţiei pentru Cultură, dr. fil. Liubiţa Raichici, l-a felicitat pe sărbătorit: „Ne bucurăm când avem asemenea evenimente, dar în mod deosebit când manifestarea e colorată. Dealtfel, de-a lungul timpului, probabil, cele mai multe expoziţii personale au fost, de fapt, ale lui Gustav Ioan Hlinka şi ale colaboratorilor săi. M-aş bucura să devină o tradiţie ca în fiecare an să facă o expoziţie de ziua sa“.
De asemenea, preşedintele Forumului German, scriitorul Erwin Iosef Ţigla, a precizat că artistul este un om al locului şi aparţine cetăţii: „Ne-am adunat la acest vernisaj pentru a demonstra că pictorul, creatorul şi iubitorul de cultură şi artă Gustav Hlinka aparţine cetăţii, aparţine locului prin tot ceea ce face şi prin ceea ce a realizat în arta naivă, în filatelie, în numismatică sau în medalistică“.
La ceas aniversar, pictorul naiv a menţionat câteva repere ale expoziţiei sale: „Am fost onorat să prezint această expoziţie de ziua mea, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu doi ani, când am împlinit 72 de ani. Am expus 15 lucrări, din care cea mai mare măsoară 70 cm /80 cm şi am încercat să trec în revistă ideile mele în arta naivă, nişte poveşti pentru fiecare copil aparte. Bineînţeles predomină trenul, care e sufletul meu, fiindcă am călătorit de atâtea ori pe ruta Anina – Oraviţa, aşa că, indiferent cum îl fac, îl introduc în povestea vieţii mele. De asemenea, în lucrări se regăsesc toate pasiunile mele: fiindcă am vrut să mă fac marinar, am peisaje marine, nu lipsesc nici peştii, peisaje din natură cu ciuperci, asta pentru că de mic am fost un pasionat culegător de ciuperci“.
Despre expoziţia filatelică, sărbătoritul a precizat că tema o reprezintă chiar arta naivă. Evenimentul a fost organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş-Severin, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa, Cercul de desen şi pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ şi Uniunea Creatorilor Profesionişti UCP Reşiţa.