Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Locuitorii celui de-al doilea municipiu al județului continuă să-și strige ofurile pe rețelele de socializare cu privire la modul în care Hidroconstrucția lucrează la introducerea rețelelor de canalizare în municipiu. Sau mai bine zis cum nu lucrează. Ultimul exemplu: strada Cazărmii, din cartierul cu același nume.

„La ora 10 au luat pauză… Nu e picior de muncitor, strada Cazărmii, Caransebeș”, scrie un locuitor al cartierului într-o postare pe Facebook, care și ilustrează situația cu câteva fotografii elocvente. Acesta revine câteva zile mai târziu cu o altă postare, în aceeași notă: „La fel ca joi, dar azi e luni (17 iulie – n.r.), ora 13.., și nimeni nu muncește, probabil e weekend prelungit… poate până la anul avem o stradă asfaltată”.

A venit, evident, și replica unui angajat Hidroconstrucția, tot pe rețeaua de socializare, din care am aflat că muncitorii care lucrează la rețeaua de pe Cazărmii sunt aduși tocmai din zona Moldovei.. „Această echipă de muncitori care lucrează pe Cazărmii este de la sucursala Moldova, ei au o convenție prin care s-a stabilit un program de lucru! Ei fiind din Moldova, merg odată la 3 săptămâni acasă! Sâmbăta și duminica nu-i plătește nimeni, lucrează două sâmbete în timpul cât stau aici și a treia săptămână pleacă de joi dimineața acasă la Moldova!”, a scris angajatul Hidroconstrucția, care nu a mai reușit apoi să-și lămurească interlocutorii când a fost întrebat de ce sunt aduși muncitori tocmai din zona Moldovei.

Ce va fi, vom vedea. Mai ales, vom vedea dacă cei de la Hidroconstrucția vor reuși să finalizeze lucrările din faza a II-a a proiectului de introducere și extindere a rețelelor de apă și canalizare în Caransebeș până la 31 august 2017, așa cum șefii societății anunțau în luna noiembrie a anului trecut, la o întâlnire cu conducerea municipalității.

Adaugă comentariu