Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA. Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa a făcut adunarea de bilanţ a celui de al 27-lea an de activitate.

Din 19 noiembrie 1987, de când asociaţia funcţionează, au fost organizate sau coorganizate până în prezent în total 3.527 de manifestări.

În ultimul an de activitate, asociaţia a editat un număr de trei titluri de carte, două CD-uri, 21 de plicuri filatelice ocazionale şi a realizat 19 ştampile poştale ocazionale, dedicate diferitelor evenimente deosebite. „Revista lunară «Echo der Vortragsreihe» («Ecoul Asociaţiei») apare neîntrerupt începând cu 1 februarie 1990. În luna iulie 2013 a ajuns la numărul 295. De asemenea au apărut un număr de 88 de ediţii speciale dedicate diferitelor evenimente deosebite ale etniei germane din Banatul Montan. Periodicul «Împreună, Miteinander, Együttesen» a apărut până în prezent de 38 de ori, din care 2 numere în acest an de activitate“, ne-a spus Erwin Josef Ţigla, preşedintele asociaţiei.

Nina Curiţa