CARANSEBEȘ – Gugulanii și-au luat „La revedere” de la suporteri cu un nou meci frumos și o nouă victorie, a opta consecutivă în play-out. Fanii gugulanilor au fost prezenți în număr mare la ultima partidă a sezonului iar elevii lui Răzvan Parpală i-au răsplătit cu un joc pe măsură, mai ales că și Unirea Dej scăpase de grija retrogradării. În minim de seturi s-au impus gazdele, 3-0 (25-21, 25-18, 25-15), la capătul unui joc presărat cu multe faze spectaculoase, în care dejenii au opus o rezistență mai serioasă doar în primul parțial.
„Am încheiat sezonul cu o victorie foarte frumoasă. Cu Dejul am început acest sezon, în Cupa României, cu Dejul l-am încheiat, un 3-0 clar. Am încercat să folosesc toți jucătorii în acest meci, mai puțin Gemănariu care a avut o problemă la spate și nu a putut să intre în teren, îi felicit pe toți și suntem foarte bucuroși. Poate se putea un mic bine decât locul 8, toți speram la mai bine când am început sezonul dar și în condițiile care au fost, cu mulți accidentați, și în condițiile în care campionatul a fost mult mai puternic și mai lung decât în anii trecuți, noi am luptat cu fruntea sus și am terminat pe 8, un loc satisfăcător”, a declarat după joc antrenorul Parpală.
Nu au lipsit la final selfiurile, live-urile pe Facebook sau ședințele foto pentru fanii care au invadat parchetul Polivalentei caransebeșene. Banatul Caransebeș încheie astfel al treilea sezon în elita voleiului românesc, cu poate cea mai frumoasă și închegată echipă din cei trei ani: Ionuț Teleleu, Sergio Diaconescu, Traian Gemănariu, Alexander Kullo, Stanislav Korniienko, Leandro Mejia, Azur Eminovic, Cristian Carabali, Aivars Petrusevics, Bogdan Nan, antrenori Răzvan Parpală și Fabian Birău, manager Cornelia Vlaicu, președinte Cristian Stepanescu. Urmează vacanța, campionatul reluându-se abia în toamnă.