Caraş-Severin, Romania

OŢELU ROŞU – Un grup de elevi şi dascăli s-au întors din Alesund, Norvegia, unde au avut loc două întâlniri în cadrul unui Proiect Comenius „Being young in Europe“, iniţiat de Liceul Bănăţean din Oţelu Roşu.

În perioada dintre cele două întâlniri, elevii liceului cărăşean au realizat filmul „My hometown in my eyes“ („Oraşul natal în ochii mei“), publicând reţete tradiţionale de pe diferite meridiane, într-o revistă culinară online, intitulată „Young chefs in Europe“ („Tineri bucătari în Europa“), sub îndrumarea profesorilor Liliana Mihuţ (coordonator al proiectului), Amalia Totoştean şi Ion Cubin.

Workshop-urile la care am participat au fost interesante, educative şi relaxante. Au fost stabilite trei tipuri de activităţi: vizite la clase – la diferite discipline, prepararea unei reţete tradiţionale şi coregrafia imnului proiectului. (…) Una dintre zile a fost rezervată unei excursii în împrejurimi, pe o altă insulă – oraşul întinzându-se pe şapte insule. A fost superb! Am văzut un acvariu imens, farul de pe una dintre insule, un restaurant situat pe una dintre înălţimile altei insule, ce oferă o vedere panoramică asupra întregului oraş“, spune Liliana Mihuţ.

Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu