MOTRU – În prezenţa a peste 300 de spectatori, pe stadionul din Motru s-a disputat marţi, 26 august, de la ora 17.30, meciul din faza a IV-a a Cupei României la fotbal, dintre Minerul din localitate şi FC Caransebeş.
Scorul a fost deschis de Himcinschi, în minutul 43, care, angajat în adâncime de Negoescu, a şutat la colţul scurt, învingându-l pe portarul gorjean. Scorul final a fost stabilit în minutul 80, când Artean a prins un şut excelent de la 20 de metri, aproape de vinclul porţii adverse.
„A fost un joc care ne-a stricat oarecum planurile pentru meciul din prima etapă, de sâmbătă, 30 august a.c., cu Olimpia Satu Mare. Dar, dacă a trebuit să jucăm şi cum noi avem obiectiv să mergem mai departe, ne-am impus. Mă declar mulţumit de rezultat şi atât!”, ne-a declarat după meci antrenorul FC Caransebeş, Sorin Bălu.
FC Caransebeş a evoluat în formula: Coca, Dicu, Săulescu, Barbu, Centea (min. 75, Manea), Ganea, Lupu, Muscă (56, Poiană), Ologu (66, Artean), Negoescu, Himcinschi; rezerve: Bujor, Gheju, Dârvaru.