Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Este concluzia la care a ajuns generalul de brigadă (r) Vasile Cocoşilă, cu prilejul Zilei Eroilor.

Apele Bârzavei, încă neaşezate după răsturnările de situaţie de la Europarlamentare, şi-au amintit joi, 6 iunie, că se împlinesc o sută de ani de când sărbătorim Ziua Eroilor. În deschiderea evenimentului, în Piaţa Tricolorului, în timp ce adunarea se contura, un cetăţean care s-a trezit brusc din visarea cotidianului în mijlocul organizării din piaţă, a întrebat nedumerit: „Nu vă supăraţi, ce se dă aici?“. „Nimic“, i-am răspuns, iar omul a plecat. În urma lui, a început celebrarea Zilei Eroilor, pentru a suta oară. Acest număr parcă i-a speriat pe unii, astfel că din multele înalte instituţii ale urbei şi judeţului, la festivităţi am remarcat mai mult „vice“, „sub“ şi „adjuncţi“.

La linia de start, aliniaţi în formaţie, erau doar purtătorii de uniformă, nelipsiţi indiferent de orânduire, indiferent de rezultatele alegerilor. Au fost primite oficialităţile, iar ceremonialul religios şi militar şi-a urmat cursul. S-au depus coroane la monument, s-au rostit cuvinte, a defilat detaşamentul de onoare iar piaţa a rămas ca mai devreme. Goală…

Dar e bine că ne-am mai amintit că avem eroi. A, era să omitem… La fel ca în fiecare an, reprezentantul Instituţiei Prefectului a dat citire cuvântului primului ministru. Mai concret spus, subprefectul Cătălin Hogea a citit bileţelul Vioricăi Dăncilă…

Din cuvântările lor…

Chiar dacă n-am putea da lecţii de istorie nimănui, dincolo de cuvântările oficiale, am putut desluşi, în schimburi de declaraţii, vorbindu-se despre „eroii căzuţi de pe Pământ“, despre Unirea care s-ar fi săvârşit după Cel de-al Doilea Război Mondial sau despre suta de ani împlinită acum, în 2019, la o sărbătoare decretată cândva, după anii 1920.

Revenind la subprefectul Cătălin Hogea, acesta a subliniat: „Este o onoare şi o cinste să putem să îi cinstim pe eroii patriei, eroi care ne-au adus unde astăzi este România, o ţară liberă, una în care fiecare poate să exprime liber ceea ce gândeşte, şi chiar cred că avem un cuvânt de spus în Uniunea Europeană. (…) Sunt un om tânăr, îmi pare rău că nu am făcut armata, dar toată stima şi tot respectul pentru cei care fac armata. Şi m-aş bucura să se reintroducă din nou armata, pentru că, iată, datorită eroilor noştri România este o ţară liberă, ai cărei cetăţeni se pot exprima liber. Şi mi-aş dori ca România să nu mai aibă eroi căzuţi, ci să aibă eroi care să ducă ţara fără a se jertfi cu viaţa lor“.

Generalul de brigadă (r) Vasile Cocoşilă a vorbit despre încetăţenirea acestei sărbători odată cu Înălţarea Domnului, decizie luată atât de autorităţile laice, cât şi de cele bisericeşti, a evocat file de istorie despre eroii care, prin jertfa lor, şi-au adus contribuţia la determinarea, independenţa, unitatea şi eliberarea naţională, concluzionând: „cert este că fără o armată puternică, bine înzestrată, România nu poate să fie o ţară liberă, independentă şi democrată“.