Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Viitorul Caransebeş – Progresul Ezeriş 1-2 (1-1), sâmbătă, 3 noiembrie, în cadrul etapei a IX-a a Ligii a IV-a, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş.

A fost o partidă pe care, cu siguranţă, gugulanii nu o vor uita prea curând. Gazdele au avut prima ocazie în minutul 6, atunci când Negoescu a fost faultat pe aripa stângă, la 25 de metri, lovitura liberă executată de Negrei, în careu, fiind reluată de la 10 metri de Arnăut, jos şi plasat, însă Varga a reuşit să reţină. Oaspeţii au replicat în minutul 21, când Burdan i-a trimis lui Rusnac, aflat în poziţie centrală, şutul plasat al acestuia, de la 20 de metri, în dreapta portarului, fiind respins de Socaci. Progresul a deschis scorul în minutul 31, atunci când acelaşi Rusnac a primit la 25 de metri, a driblat apărarea caransebeşeană şi a şutat puternic din marginea careului, iar Socaci nu a putut decât să devieze în bara stângă, de unde a intrat în plasă. Caransebeşenii au trecut şi ei pe lângă gol în minutul 35, după ce Imbre a executat o lovitură liberă de la 35 de metri lateral-dreapta, obţinută tot de el, însă Frenţ a trimis, de la doar 10 metri, peste transversala porţii apărate de Varga. Egalarea a venit în minutul 43, atunci când Negoescu a pătruns pe partea stângă şi, deşi talonat de Koschling a reuşit să-l învingă pe portarul oaspeţilor cu un şut la colţul lung.

viiteze

La două minute după reluare, Nicola a scăpat perpendicular spre poarta adversă, l-a driblat pe Varga, însă a intrat în unghi, iar şutul său, din poziţie dificilă, a fost deviat în corner de goal-keeper-ul Progresului, repliat între buturi. Două minute mai târziu, acelaşi Nicola a centrat perfect de pe aripa stângă, însă lovitura de cap a lui Negoescu, de la 8 metri, s-a dus peste transversala porţii adverse. Oaspeţii au trecut în avantaj în minutul 51, după o fază în care apărarea caransebeşeană a bâlbâit o minge în propriul careu, Megheleş a încercat să degajeze, însă balonul l-a lovit pe Arnăut, după care a intrat în plasă. Gazdele au acuzat şocul, iar în minutul 54 Simion, aflat pe dreapta, a expediat o torpilă de la 30 de metri, mingea fiind deviată în corner de Socaci. În minutul 59, acelaşi Simion, aflat tot pe aripa dreaptă, i-a pasat bine lui Suciu, care a şutat puternic de la 18 metri, însă Socaci a reuşit să pareze. Simion s-a mai evidenţiat şi în minutul 65, când, tot pe partea dreaptă, a reuşit să-l păcălească pe Arnăut şi a şutat de la 20 de metri, însă balonul s-a dus peste poarta apărată de Socaci.  În minutul 66, Negoescu a fost bine angajat perpendicular pe poarta adversă, a avansat nestingherit, l-a depăşit pe Varga, însă a intrat în unghi, iar şutul său de la 6 metri a fost respins de pelinia porţii de Burdan, care s-a repliat între timp.  În minutul 68, Negoescu a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă de Simion, centralul Dorin Voinea arătând fără ezitare punctul cu var. Penalty-ul a fost executat de Negrei, care a trimis în stânga lui Varga, dar balonul a trecut la o palmă de poartă. După acest moment şi până la final, caransebeşenii nu au mai avut nicio ocazie clară de a înscrie, iar oaspeţii s-au mulţumit să ţină mingea cât mai departe de propriul careu.

Înfrângerea îi poate costa pe cei de la Viitorul Caransebeș prima poziție în clasament pentru că principala contracandidată, Voința Lupac, joacă astăzi, de la ora 14, la Bozovici, unde este imposibil să se încurce.

Viitorul Caransebeş: D. Socaci, C. Arnăut, A. Megheleş (min. 87, C. Govoşdeanu), C. Rotea, M. Frenţ, N. Imbre, G. Negrei, D. Drăgoi, R. Cărăuşu, Al. Nicola, C. Negoescu; rezerve: C. Birăescu, A. Marco, C. Nicoară, F. Boieriu. Antrenor, Ion Bica. 

Progresul Ezeriş: Al. Varga, D. Suciu (90+2, G. Vlad), I. Simion (87, I. Budai), Al. Rusnac, P. Măduţă, Al. Urlică, R. Ciurea, Al. Leonte, G. Koschling, H. Marişescu, F. Burdan; rezerve: C. Şodâncă, G. Vămanu, P. Corneanu, A. Spătaru. Antrenor, Adrian Enăşescu.

A arbitrat la centru Dorin Voinea (Reşiţa), asistat la cele două linii de Răzvan Toader (Oţelu Roşu) şi Ilie Ciocoi (Reşiţa).  Observatori: Marius Popescu (Reşiţa) şi Marin Vărzan (Oţelu Roşu).

Adaugă comentariu