Caraş-Severin, Romania

MARILA – Iar acest lucru îl demonstrează cei care locuiesc în blocul de lângă sanatoriul Marila. Vorbim de 12 familii care nu s-ar muta în altă parte.

Timpul îşi scrie povestea fascinantă în orice anotimp, pe orice drum, îndeosebi pe cel care face legătura între Oraviţa şi Marila. Cufundată în a descifra misterul peisajului, creionat de pictori ce parcă stau ascunşi în adâncurile pădurii şi pe care ori de câte ori l-aş vedea nu mă plictisesc, nici nu am realizat când am ajuns la Marila. De data aceasta însă nu am vrut să scriu despre sanatoriu, nici măcar nu am vrut să mă opresc, deşi pustiul strigător al clădirii nu te lasă indiferent. Mi-au atras atenţia însă cei care trăbăluiau în faţa blocului de lângă sanatoriu. Oameni veseli, fiecare cu povestea lui, ce dau bineţe oricui îi întreabă de sănătate. Aşa am aflat că în acel bloc mai locuiesc 12 familii, inclusiv medicul care se ocupă de bolnavii de TBC. Toţi îşi duc traiul fără a avea vreun reproş faţă de Guvern, primărie, politicieni. Ei au lumea lor, cu aer curat, în care trăiesc de zeci de ani şi în care parcă nu le lipseşte nimic. Un singur lucru i-ar întrista: închiderea sanatoriului.

marila-1

„Trăiesc aici de 60 de ani şi nu m-aş putea muta în altă parte. Şi cred că toţi cei care mai suntem aici gândim la fel. La sanatoriu am lucrat şi de aici am ieşit la pensie. Am copiii realizaţi, fata este la Reşiţa, însă eu nu m-aş muta de aici. Şi eu şi soţul avem 75 de ani, dar aici este viaţa noastră. Cât despre sanatoriu, tare rău mi-ar părea să îl închidă. Unde să duci amărâţii aceştia de bolnavi în mijlocul Oraviţei? Aici este aerul curat de care au ei nevoie, iar doamna doctor face tot posibilul ca lor să le fie bine. Ar trebui reparat acoperişul acela“ ne-a spus doamna Maria Chera, în timp ce îşi ajuta soţul, pe dl Dionisie, la stivuitul unei grămezi de lemne. Mi-au povestit de toate, despre cum au stat ani de zile la Brădişorul de Jos, despre vremurile de altădată în care toată lumea muncea serios, despre importanţa sanatoriului în urmă cu câţiva zeci de ani, despre tot ce a fost frumos şi nu mai este. Frumoase mai sunt doar amintirile şi zâmbetul lor cald cu care reuşesc să ducă ascultătorul în vremuri demult apuse.

Am aruncat o privire şi înspre sanatoriu. La unul dintre balcoanele clădirii se zăreau câţiva bolnavi care îşi alungau plictiseala privind în zări. Şeful DSP Caraş-Severin, Dragoş Luca, ne-a spus că deocamdată nu se ştie nimic vizavi de închiderea sanatoriului pentru că încă se aşteaptă vizita comisiei ministeriale care va decide soarta acestuia. Un singur lucru este clar: până la finele anului 2015, sanatoriul şi bolnavii lui rămân la Marila.

M-am despărţit de soţii Chera şi am luat cu mine zâmbetul lor cald şi părintesc, dar şi privirile triste ale bolnavilor ce stăteau în balconul sanatoriului. Mi-am cufundat gândurile în verdele brazilor ce străjuiesc drumul spre Crivina şi mi-am trimis imaginaţia spre timpurile în care Marila era o staţiune cu hoteluri luxoase, parc, restaurant, vizitată de nobilimea austriacă, britanică sau rusă. Am vizualizat eleganţa şi importanţa medicală, din anii 50, de care se bucura sanatoriul. Şi mi-a fost bine…Uneori este atât de plăcut să călătoreşti prin culoarele Timpului…

1 Comment

  1. Pai dom’ prefect, ala de-i critica pe toti si nimic nu-i place, nu face nimic?! Ca doar e reprezentantul guvernului in teritoriu…Ori doarme in bocanci, ca de obicei…
    Marila e un loc minunat pentru recuperarea unor oameni cu grave probleme de sanatate…Oare parlamentarii de Caras stiu de existenta acestui sanatoriu? Daca stiu atunci se fac vinovati de atentat la sanatatea publica…

Adaugă comentariu