Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – Există oameni care cred că pot fi câștigători, deși nu participă. Este povestea unei tinere care era să rămână fără 1.400 de lei, dar a scăpat doar cu o gaură de 700…

O tânără din de 20 de ani, din Băile Herculane, a fost înșelată prin metoda „tombola“, adică a „premiilor fictive prin intermediul companiilor de telefonie. A plătit 700 de lei pentru a-și ridica așa-zisul premiu în valoare de 3.000 de euro. Manifestând o vigilență sporită, puteți evita victimizarea prin astfel de înșelăciuni“, ne asigură Poliția județului.

Totul s-a întâmplat în 19 iulie, iar în jurul orei 16.30 tânăra s-a plâns polițiștilor din stațiune că a fost înșelată cu suma de 700 de lei. Ea le-a povestit oamenilor legii cum, în jurul prânzului, a fost sunată de un bărbat care s-a dat drept marele director al unei companii de telefonie, care și-a rupt din programul încărcat pentru a o anunța personal că, în urma unei tombole, a câștigat suma de 3.000 de euro.

Pentru a-și putea ridica neașteptatul premiu, pentru care nici măcar nu s-a înscris la vreo tombolă, „tânăra a fost sfătuită să depună 1.400 de lei într-un cont bancar. Aceasta a fost de acord și a depus doar 700 de lei în contul indicat. Ulterior, și-a dat seama că a fost victima unei înșelăciuni. Polițiștii fac cercetări în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune“, ne informează IPJ.

Adaugă comentariu