Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Metalul Reșița – CS Mioveni 1-1 (1-1), în etapa a XIV-a a Ligii a II-a, Seria a II-a.

Echipa de fotbal Metalul Reșița rămâne fără victorie în returul Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a. După ce a pierdut acasă meciul cu Fortuna Poiana Câmpina, cedând și poziția secundă din clasament, apoi a remizat la Pâncota, formația reșițeană a înregistrat un nou rezultat de egalitate, 1-1 în Valea Domanului, cu o altă grupare din plutonul fruntaș, CS Mioveni, revelația actualei ediții a Cupei României. Oaspeții au fost cei care au deschis scorul în meciul de pe stadionul „Mircea Chivu“, în minutul 9, când Ayza l-a învins pe căpitanul rosso-nerilor, Cristian Zimmermann.

Egalarea avea să vină în minutul 21, când Leonard Manole a înscris cu un șut de la 16 metri, portarul Croitoru fiind nevoit să scoată mingea din plasă. Metalul Reșița a dominat teritorial, dar deși a avut câteva oportunități de a înscrie, tabela a rămas nemodificată până la final. Mijlocașul Octavian Vasile a încercat să-l surprindă pe portarul oaspeților cu un șut de la mare distanță, mingea fiind respinsă în corner. Iar în minutul 86, Ciucă a trimis mingea cu capul spre poarta adversă, Croitoru a respins, balonul a ajuns la Ionuț Popescu, iar acesta a fost nehotărât în fața porții și faza a rămas fără rezultat. Gazdele au reclamat și un penalty în minutul 89, când Roman a fost împins în careu, însă centralul a lăsat jocul să continue.

Metalul Reșița: Zimmermann – R. Cristian, Ciucă, Ciobanu (min. 84, I. Popescu), Aniţoiu – O. Vasile, A. Ionescu (min. 76, Enescu), Feher, A. Neagoe (min. 76, Roman) – Manole, Buhăescu. Antrenor: Daniel Oprița.

Daniel Opriţa: Băieții au luptat și îi felicit!

„Cred că puteam să câștigăm meciul, a spus antrenorul Daniel Oprița. Am avut ocazia din minutul 85, de la acel corner. Nu prea am comentat arbitrajul, dar și cu Câmpina am avut penalty, și acum am avut penalty clar în minutul 90, la Roman, s-a văzut cum a fost împins, am vorbit și cu jucătorul și mi-a confirmat că a fost împins în careu. A fost un penalty clar, pe care nu l-am primit. Contra unei echipe bune, cum e CS Mioveni, dacă arbitrajul nu e corect, e greu să câștigi. Băieții au luptat, îi felicit, chiar dacă ați văzut ce reacție a avut publicul. Pur și simplu au întors spatele echipei, nici nu au stat să-i salute. E un moment mai greu, am pierdut câteva puncte, eu zic că puteam să câștigăm și cu Câmpina și cu Mioveni. De meciul de la Pâncota nu vorbesc, pentru că rezultatul a fost echitabil, știam că nu puteam mai mult acolo. Astăzi (sâmbătă, 22 noiembrie – n.r.) se putea mai mult și meritam victoria. Dar așteptam altceva și de la public. Nu e nicio problemă, mă înjură pe mine, înjură băieții, dar băieții ăștia au făcut ceva până acum. Credeți că n-au vrut să câștige? Atât am putut, după un joc bun, zic eu. Personal, nu mă mulțumesc cu puțin. Dacă mă întrebați, eu îmi doresc să fiu pe locul întâi.“

Adaugă comentariu