Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – ONG-uri şi instituţii ale statului au semnat un parteneriat pentru declararea zonei ca destinaţie de profil.

În această lună a fost depusă către Ministerul Turismului aplicația pentru recunoaşterea și declararea zonei Cheile Nerei ca destinație de ecoturism. „Acest important pas pentru dezvoltarea turismului din Banatul Montan a fost posibil prin eforturile susținute din ultimii trei ani ale organizațiilor WWF-România, Asociația de Ecoturism din România (AER) și RNP-ROMSILVA Administraţia Parcului Naţional Cheile Nerei Beuşniţa, care au reușit să aducă împreună pentru un scop comun autorități, ONG-uri și furnizori de servicii și produse locale“, se precizează într-un comunicat al WWF România.

Zona propusă pentru destinația de ecoturism este parte a Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița și se concentrează pe zonele cu atracție turistică mare din raza localităților Oravița, Ciclova Română, Sasca Montană, Cărbunari, Șopotu Nou, Lăpușnicu Mare. Deși cu o întindere relativ mică, zona este plină de valori inestimabile naturale și culturale, printre obiectivele turistice regăsindu-se: Cheile Nerei, Cascada Beușnița, Lacul Ochiul Beiului și Lacul Dracului, tunelurile săpate în stâncă, Ansamblul de arhitectură montanistică – Sasca Montană, Muzeul etnografic din Sasca Montană, Mănăstirile Călugăra și Nera, Cetatea Medievală Socolari sau vechiul drumul roman.

În luna martie 2017 a fost încheiat un acord de parteneriat pentru a concretiza viziunea comună ca această zonă să capete statutul oficial de destinaţie de ecoturism, emis de Ministerul Turismului. „Acest lucru este necesar pentru promovarea valorilor culturale şi naturale ale zonei Cheilor Nerei, pentru dezvoltarea infrastructurii şi a produselor de turism într-un mod responsabil, cu respect şi atenţie faţă de capitalul natural. Cheile Nerei au un potenţial natural enorm iar în acest moment sunt departe de a atinge capacitatea lor de exploatare care să aducă dezvoltare în comunităţile locale“, mai spune documentul amintit.

Un website dedicat îşi propune să fie un instrument în sprijinul vizitatorilor, precum şi al celor care desfășoară activităţi şi servicii de ecoturism în zonă – http://www.visitcheilenerei.ro. „Ne dorim ca acest lucru să se întâmple în armonie perfectă cu o strategie de dezvoltare care să ţină cont de cerinţele şi pretenţiile tuturor celor implicaţi, iar parcurgerea etapelor până la recunoaşterea oficială a destinaţiei ne va da posibilitatea să valorificăm punctele forte şi să lucrăm asupra punctelor slabe”, declară Vasile Constantin, directorul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa.

1 Comment

  1. Nu vreau sa mai aud de turism in Cheile Nerei pana cand nu exista un drum normal pana acolo… Drumul ce trece prin Ciuchici e o bataie de joc…

Adaugă comentariu