REŞIŢA – Institutul Naţional de Statistică (INS) a confirmat miercuri creşterea PIB în trimestru al doilea, de 0,1% faţă de ianuarie-martie, la semestru avansul fiind de 3,8%, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată sezonier, comparativ cu prima jumătate a anului trecut. Pentru a confirma trendul economic, pe tot parcursul lunii septembrie, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin au fost operate 116 înmatriculări de agenţi economici.
În funcţie de forma juridică, statistica întocmită de instituţie arată că în peisajul economic cărăşean au apărut 50 de noi societăţi cu răspundere limitată (dintre care una a beneficiat de reducerile de taxe oferite debutanţilor, devenind SRL-D), 48 de persoane fizice autorizate şi 18 întreprinderi individuale. Aport de capital străin au adus trei firme nou înfiinţate luna trecută.
Una din Elveţia, care activează în domeniu turismului, o alta din Italia, cu obiect de activitate în domeniul bijuteriilor şi cealaltă din Serbia, care se ocupă cu extracţia cărbunelui. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a dat publicităţii, în completare, evoluţia agenţilor economici pe judeţe pe primele opt luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Prin prisma numărului de înmatriculări operate, Caraş-Severinul depăşeşte binişor media pe ţară cu o creştere de 18,84% faţă de datele de la finalul lunii august 2014. Ca urmare, şi numărul profesioniştilor activi din punct de vedere juridic a crescut cu 2,2 procente în această evoluţie comparativă.
Cifrele mai puţin îmbucurătoare se remarcă pe segmentul suspendărilor de activitate în primele opt luni ale acestui an, 128 la număr, ceea ce reprezintă o creştere cu 15,32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La fel, dizolvările au crescut cu 40,91%, 155 de astfel de operaţiuni fiind înregistrate în perioada menţionată în Caraş-Severin. Şi radierile de firme au cunoscut un trend ascendent, de 15,53 de procente.
Cu toate acestea, pentru a şasea lună consecutiv, numărul societăţilor intrate în insolvenţă cunoaşte o scădere, cu peste un procent faţă de media naţională, mai exact 57,71%.