Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Pompierii militari ai Detaşamentului Caransebeş, din cadrul ISU Semenic, au intervenit, în seara de 28 ianuarie, în jurul orei 19.15, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o seră situată pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul de pe Timiş şi Sebeş.

Cu toate că valoarea pagubelor nu a fost mare – aproximativ 500 lei –, flăcările s-ar fi putut extinde la întreaga casă. Cel mai probabil din cauza amplasării necorespunzătoare a materialelor combustibile faţă de mijloacele de încălzire, a ars lemn de foc şi folia care acoperea sera pe o suprafaţă de circa 30 metri pătraţi. Cea de-a doua intervenţie a pompierilor din Caransebeş a fost pentru stingerea incendiului izbucnit, ieri dimineaţă, în jurul orei 5.00, la un imobil de pe strada Republicii din Oţelu Roşu.

La sosirea pompierilor, voluntarii SVSU Oţelu Roşu acţionau deja pentru stingerea focului. Cel mai probabil din cauza unui coş de fum deteriorat, a ars acoperişul casei, fiind afectat tavanul acesteia şi pereţi interiori. Totodată, flăcările au ars material lemnos din podul grădiniţei lipite de imobilul de unde a izbucnit incendiul. Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la 20.000 lei şi a celor salvate la 170.000. Intervenţia a fost dificilă, deoarece tabla zincată de pe acoperiş a trebuit să fie tăiată pentru a putea fi stins focul ce cuprinsese materialul lemnos de sub ea.