Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – În câteva luni, caransebeșenii, dar și locuitori ai întregii zone adiacente, vor avea acces la servicii de radiologie dentară de înaltă calitate.

Primarul Marcel Vela a semnat joi contractul pentru achiziția unor noi aparate performante în cadrul proiectului cu finanțare europeană privind reabilitarea Secției de Radiologie-Imagistică a Spitalului Municipal de Urgență. Echipamentele moderne care vor intra în dotarea secției sunt un ortopantomograf cu braț cefalometric, un aparat de radiologie dentară retroalveolară și un aparat de developare clasică automat, valoarea totală a acestora depășind 220.000 de lei.

„Odată cu semnarea contractului pentru cele trei aparate ultraperformante de radiologie dentară, putem spune că suntem aproape de finalul proiectului cu finanțare europeană prin care am dotat Spitalul Municipal de Urgență cu echipamente moderne de peste patru milioane de euro. Putem spune că de acum înainte, la spitalul din Caransebeș, diagnosticarea pacienților se va face mult mai rapid, aparatura de pe Secția de Radiologie-Imagistică fiind la nivelul marilor centre universitare de profil din România”, a precizat edilul-șef al capitalei gugulanilor.

Pe lângă echipamentele de radiologie dentară, în ultimul an Spitalul Municipal de Urgență a mai fost dotat cu un aparat de rezonanță magnetică nucleară, un mamograf digital, un angiograf multifuncțional, un aparat de radioscopie mobil, unul de grafie digitală pentru TBC și Urgențe şi un detector digital pentru Roentgen clasic.