REȘIȚA – CSM Reșița a încheiat anul 2019 cu o înfrângere pe teren propriu, 0-1 cu CS Mioveni, iar după acest eșec clubul din Valea Domanului se află într-o situație foarte dificilă în clasament. Rosso-nerii sunt pe locul 17, cu doar 18 puncte acumulate în 20 de partide și se află pe loc retrogradabil.
Cea mai mare ocazie de gol a Reșiței în prima repriză a venit de la Velici în minutul 29, care a trimis mingea cu capul în plasa laterală, din centrarea lui Danci. Spre finalul primei părți, mai exact în minutul 42, Raul Costin de la Mioveni a deschis scorul printr-un șut de la 20 de metri. La pauză, Munteanu i-a schimbat pe Dat și Săulescu cu Răducan și Caragea, dar nici aceștia nu au fost mai inspirați în fața porții. Spre finalul jocului, rosso-nerii au avut șansa să obțină un punct din această întâlnire. În minutul 88, Cristea a șutat periculos, portarul Mioveniului a respins în față, iar Danci a trimis mingea puțin pe lângă poartă. Starea proastă a gazonului a îngreunat jocul ambelor echipe, iar formația care și-a dorit mai mult victoria și care a fost mai pragmatică a ieșit câștigătoare din acest duel.
La finalul partidei, antrenorul Dorinel Munteanu a anunțat schimbări majore la nivelul lotului și a subliniat lipsa de atitudine a echipei.
„Cu siguranță mi-aș fi dorit ca altfel să se prezinte echipa noastră. Am crezut că în cinci etape o să obțin mai mult decât am obținut până în prezent. Am avut discuții cu jucătorii, nu pot să spun că nu s-au antrenat foarte bine, dar la acest joc am trăit o nouă dezamăgire. Chiar dacă am jucat cu o echipă bună a Ligii 2, randamentul unora dintre jucătorii noștri a fost sub așteptările mele și consecințele se vor vedea cât mai repede. Nu știu ce voi schimba, dar este clar că trebuie schimbat ceva la echipă. Mi-aș fi dorit ca în această perioadă foarte grea a echipei, reșițenii și adevărații suporteri să-și fi încurajat echipa. Toți suferim și mi-aș fi dorit să văd altceva la Reșița. Am avut foarte mari pretenții și, din păcate, am fost dezamăgit. Eu sunt principalul responsabil și ceea ce am găsit la echipă nu este ceea ce-mi doresc. Diferența în acest meci cu Mioveni s-a făcut la atitudine. Noi nu am avut atitudine. Înaintea jocului le-am cerut jucătorilor să aibă atitudine, am cerut ca duelurile unu contra unu să fie câștigate. De la începutul meciului am jucat cu 5-6 jucători care nu s-au ridicat la nivelul pretențiilor mele. M-am înșelat în privința multora. Mă bucur că s-a încheiat campionatul, pentru că avem timp o lună de zile să muncim mai mult și să scoatem echipa din această situație. Starea terenului nu a influențat jocul și nu suntem o echipă super tehnică. Nu mi-a plăcut că nu am fost o echipă muncitoare, ceea ce trebuia să fie baza unei echipe care vrea să se salveze. Am luat foarte ușor gol, dar nu avem nicio scuză. Mă deranjează valoarea lotului, dar și numărul de jucători. Pur și simplu nu am soluții. Cu siguranță că se vor face schimbări, chiar multe. Dovada fiind situația din clasament. Cu cei nemulțumiți și care nu dau 100% pentru această echipă ne vom strânge mâna. Până pe data de 10 ianuarie, cu siguranță că veți vedea schimbări din punct de vedere al lotului. Îmi este rușine de modul cum ne-am prezentat la acest meci și ar trebui să le fie rușine și jucătorilor”, a declarat Dorinel Munteanu, antrenorul echipei din Valea Domanului.
CSM Reșița: Pavel Horvat, Lorenzo Acka, Marco Ehmann, Bruno Vasiu, Daniel Vădrariu, Dragoș Săulescu, Cristian Danci, Călin Cristea (Cpt.), Emanuel Dat, Miodrag Velici și Marius Coman. Rezerve: Cristian Zimmermann, Gabriel Răducan, Flavius Vlădia, Laurențiu Breșneni, Alexandru Cioablă, Teodor Caragea și Cristian Poiană.
CS Mioveni: Flavius Croitoru, Dean Beța, Ionuț Burnea, Eduard Stoica, Marian Șerban, Raul Costin, Cătălin Alexe, Valentin Coșereanu, Paul Cioarga, Andrei Herghelegiu și Valentin Balint. Rezerve: George Stancioaica, Robert Ghiță, Daniel Celea, Mihai Ișfan, Ionuț Rădescu, Andrei Trascu și Simon Măzărache.
Ștefan Moraru