REȘIȚA – Sarmalele şi aerul rece i-au trimis pe oameni la spital. Însă avem şi veşti bune: la început de an s-au născut şase copii
Peste 54 de mii de persoane au ajuns în 2015 la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița. 20 de procente din acestea au și rămas internate, se arată într-o statistică a celei mai mari unități spitalicești din Caraș-Severin. Potrivit datelor oficiale, spitalul a înregistrat 26907 cazuri de internare continuă și 8785 de spitalizare de zi, în timp ce Laboratorul de analize medicale a efectuat, doar pentru pacienții internați, aproape 700 de mii de probe. Pe aceeași linie s-a situat și Laboratorul bacteriologie Bk (Bacil Koch-TBC), unde au fost testate peste 10 mii de probe (direct-5132, cultură -4727 și antibiograme-104).
Că reșițenii și cărășenii au apelat într-un număr mare la serviciile Spitalului Județean de Urgență din Reșița o atestă și o altă statistică, cea de la Radiologie și Imagistică medicală. „Pacienții internați sau prezentați în UPU și ambulator au beneficiat de 712 mamografii, 6055 echografii, 46801 radiografii, 7709 radioscopii, 4806 tomografii computerizate și 1139 rezonanțe magnetice“, ne-a spus Violeta Florea, purătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Reşiţa. În ceea ce privește ultimele zile ale anului trecut și primele din 2016, datele arată că de Crăciun au trecut pe la spitalul reșițean 359 de persoane, acuzând problemele de sezon, adică cele de digestie și respirație, în timp ce de Revelion numărul a fost mai mic, doar 312, tot cu afecțiuni de sezon.
La început de an au fost însă și cazuri mai speciale, când medicii de la SJU Reșița s-au confruntat cu o tentativă de suicid prin ingestie medicamentoasă, un infarct miocardic, stabilizat și transferat la Clinica de specialitate din Timișoara și o contuzie ochi drept prin explozia unei petarde, la un pacient minor de 13 ani. Prima zi din 2016 a adus și întâiul născut la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, un băiețel în greutate de 3,9 kg care a obținut un scor APGAR 10, până în 3 ianuarie mai născându-se cinci fetițe, semn bun și pentru acest an. Trebuie precizat că în 2015, numărul nașterilor înregistrate la nivelul unității spitalicești a fost de 790.
Spitalul Județean de Urgență Reșița asigură permanența în toate zilele în care potrivit legii nu se lucrează, dar și zilnic după ora 13, până a doua zi la ora 8, prin funcționarea unui număr de 14 linii de gardă. 12 dintre acestea sunt în specialități clinice (incluzând UPU-SMURD, dar și Anestezie și Terapie Intensivă) iar două în specialități paraclinice (Laborator Analize Medicale și Radiologie și Imagistică Medicală). Toate cele 14 linii de gardă sunt deservite de cel puțin 17 cadre medicale cu pregătire superioară (medici, chimiști, biologi, biochimiști), la care se adaugă personalul sanitar mediu (asistenți medicali, moașe, tehnicieni medicali) și personalul de îngrijire și suport (infirmieri, brancardieri, îngrijitori).