Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cel puţin aşa aprecia deputatul Ioan Benga în deschiderea şedinţei de consiliu local de marţi, 27 ianuarie.

Autorităţile reşiţene au făcut în sfârşit dreptate cartierului francez care primeşte, într-un fel, recunoaştere şi susţinere oficială. Profesorul Cornel Roşu, care a pus bazele acestuia, a primit, din mâinile primarului Mihai Stepanescu, distincţia de cetăţean de onoare, edilul apreciindu-l ca pe un adevărat ambasador al municipiului de pe Bârzava. Festivităţile, la care a participat şi maestrul Sabin Păuţa, s-au derulat în debutul şedinţei ordinare a Consiliului Local Reşiţa de marţi, 27 ianuarie.

Tot înaintea începerii efective a lucrărilor, deputatul Ioan Benga a ţinut să le mulţumească aleşilor urbei pentru paşii făcuţi pe calea progresului. Întors la o altfel de Reşiţă, pe care o crede rămasă tot cu un viceprimar, care are acum un UCMR care duduie şi cu un Arsenal cu porţi tot mai larg deschise după trei ani de prezenţă în Parlament, Ioan Benga a ţinut să remarce: „Vreau să spun că atât Guvernul României, cât şi Parlamentul sesizează în mod sistematic implicarea primarului Reşiţei şi a Consiliului Local în activităţi care să deruleze o viaţă economico-socială corectă în atragerea de fonduri, atât guvernamentale, cât şi la nivelul proiectelor europene. Cred că şi anul acesta vom reuşi să aducem foarte mulţi bani spre Reşiţa, există o deschidere către municipiul acesta pe care trebuie să-l salvăm. Este nu numai obligaţia consiliului local, a primarului, a viceprimarului, a celor care lucrează în aparatul de specialitate, a parlamentarilor, ci este obligaţia noastră, a tuturor reşiţenilor, să punem umărul şi să aducem municipiul acolo unde credem noi că merită“.

Şi dacă toate lucrurile merg ca pe roate la Reşiţa, termoficarea (chiar dacă e închisă) de ce ar face excepţie? „Faptul că termoficarea în municipiul Reşiţa este la un standard european este un lucru bun, apreciază trimisul reşiţenilor la Bucureşti. Este multă căldură în sufletul copiilor noştri, este multă căldură în rândul profesorilor şi este multă căldură în şcoli. Şi aici cred că meritul cel mai mare este al primăriei care, după eforturi foarte lungi şi după tatonări care câteodată au eşuat, au făcut ca în şcolile din municipiul Reşiţa termoficarea să fie una de nivel european“.

Avem totuşi un minus! Vorbind în principal despre diferenţele din sistemul educaţional de la nivelul centrului municipiului faţă de restul cartierelor şi localităţilor aparţinătoare, deputatul Benga aprecia: „Este cam mare diferenţa între ceea ce se face la Reşiţa şi ceea ce facem pe lângă Reşiţa“.

6 Comments

  1. Tovarasul deputat nu stie nici acum ca Resita NU MAI ARE TERMOFICARE!!Sunt niste centrale termice obisnuite ca nivel tehnic care alimenteaza ,scolile( nu pe toate ,pt.ca o parte au ramas la vechiul sistem)Si de ce nu spune nimic tov.profesor de cetatenii debransati in 2014 si NEDESPAGUBITI ABUZIV?? Ce-o sa zica dupa ce, ca un bulgare de zapada, se vor rostogoli procese dupa procese? Cui ar trebui puse-n sarcina?”Dom,profesor(de fizica) in manuale,ce inseamna tehnic termoficarea?, Asa credeti ca si la un canton (silvic),unde se baga lemne in bobarca, tot termoficare este!(asta dupa ce v-ati consultat cu cel cu „implicarea”)

  2. Si daca ramanea textul cu ironia(evidenta) lui Toni apropo de termoficare(care nu mai exista),dar e sublima,se supara cineva??

  3. N-am stiut ca bengosu’ Benga are veleitati de umorist ! Oricum si el si prestatia sa politica parca sunt desprinse din „Urzica” ! Vai de Resita asta reprezentata de asemenea nulitati !

  4. Bucurestiul a adus Resita si Judetul Caras-Severin exact acolo unde au dorit adica pe primele locuri din topul saraciei,prostiei si ignorantei….!!!

  5. Belfer tu ce esti/Eunuc versat/Nihilist titrat?/Gogoman stilat/Asta te numesti!

Adaugă comentariu