Caraş-Severin, Romania

Zilele trecute, o şcoală din Bucureşti a fost amendată de autorităţi, pentru un motiv cel puţin şocant – conducerea sa a „discriminat” elevii, a avut „tupeul” să încerce să creeze o clasă de elită. „Nesimţirea” de a-i împărţi în buni şi mai puţin buni, când societatea noastră încearcă să ne bage în cap, cu orice preţ, faptul că suntem egali în absolut orice. Nu suntem!

Dacă egalitatea trebuie aplicată în unele domenii (în faţa legii, în special), ea nu are ce căuta atunci când vine vorba de minte, iar faptul că există oameni proşti şi oameni deştepţi nu va putea fi schimbat de niciun sistem social. De aceea, o astfel de „discriminare” în şcoli nu doar că nu trebuie pedepsită, ci chiar încurajată. Elevii să fie motivaţi să se ridice cât mai sus. Să fie îndemnaţi să profite de capacităţile şi de inteligenţa lor, dacă le au, nu să le fie ruşine de ele. Nu să se teamă că mintea lor i-ar „insulta” pe colegii lor mai puţin înzestraţi de mama natură. Nu să fie îndesaţi cu forţa într-o gloată amorfă, neutră, să nu îndrăznească să ridice capul ca să nu supere pe cineva.

Vreţi egalitate absolută? Elevii să nu mai fie „discriminaţi” pe criterii de inteligenţă? Atunci eliminaţi notele, examenele, lucrările, orice formă de evaluare. Trageţi linia în funcţie de cel mai slab, el să fie etalonul la care să se limiteze toţi ceilalţi pentru ca să nu-l facă să se simtă prost. Îndobitociţi-i pe ceilalţi ca să se simtă el „integrat”. Nu care cumva ăla care nu ştie cât fac 1+1 să fie ruşinat de cel care rezolvă din cap ecuaţii de gradul 4. Coborâţi-l pe Einstein la nivelul lui Dorel, că doar amândoi sunt la fel de importanţi pentru progresul omenirii, nu?

Vânaţi elitele cu furie, nivelaţi-i pe toţi ‘telectualii, faceţi din minte un stigmat. Apoi miraţi-vă de ce oamenii care o au fug unde sunt trataţi cu respectul pe care-l merită, în timp voi rămâneţi cu nişte cretini agramaţi şi dobitoci cu diplome. Nu vă mai plângeţi că nu avem lideri, profesori, medici sau ingineri bine pregătiţi. Pentru a-i avea, este necesară o astfel de „discriminare” în şcolile româneşti. Clase în care să fie adunaţi cei mai buni elevi, indiferent de avere sau de statutul social, care să fie educaţi pentru a deveni adevărata elită. O elită de care o ţară plină de nulităţi ca România are atâta nevoie.

Nina Curiţa

6 Comments

  1. serban cosmin Reply

    Da asta e realitatea, se dau diplome care contin si bani celor care au „probleme” ca doar el este sarac sau a murit matusa, sau a murit bunicul si el trebe sa primeasca diploma si nu cel care merita…e o realitate … de cativa ani incoace am urmarit acest fenomen. Si sa nu se mire ca cei tineri absolventi buni pleca cu primul tren sau zboara cu primul avion. Si sunt asteptati cu bratele deschise in strainatate sunt respectati si primesc retributia financiara asa cum se merita… RECOMANDARE TINERILOR: indiferent ce stii sa o stii fff bine si sa pleci din tara in care te afli, unde nu ai fost rasplatit asa cum ai meritat.

  2. Asa se intampla si in liceele noastre! In Bucuresti poate se mai misca ceva iar la noi … ca in Caras – Severin! 😛

  3. Copiii sclavilor care muncesc in tara asta nu au voie sa se ridice mai presus decat copiii politicienilor care invata la Liceul Jean Monnet din cartierul Primaverii al Bucurestiului.

    Asta e. Copiii nostrii trebuie indobitociti, indobitociti si iar indobitociti, altfel dau mari batai de cap copiiilor politicienilor care fac altfel de scoala (lejera, fara stres, invata numai ce trebuie sa invete).

    • Elite exista peste tot…printre ei se strecoara si elitele cu bani, dar cel putin cei care sunt cu adevarat buni vor reusi sa creeze o clasa intelectuala de cere este nevoie.
      Nu vom reusi sa scapam niciodata de Dl Goe a lui x sau y. Asa a fost si inainte, asa este si in alte tari…Dar este absolut necesar sa se creeze clase speciale pt cei de varf…

      • Doamna iulia, m-ati inteles gresit si pe mine si articolul. Elite sunt peste tot, dar nu au voie sa se afirme in fata copiiilor de fite/bani gata, eventual se pot afirma prin alte tari.
        Copiii prostimii trebuie sa faca scoala doar atat cat sa poata fi manipulati si dusi la vot sa voteze cu cine nu trebuie.

Adaugă comentariu