REŞIŢA – Ioan Popa, primarul Reşiţei, vorbea cu dezamăgire despre respingerea proiectului vizând cumpărarea depoului de tramvaie, fapt ce periclitează unul dintre cele mai mari proiecte din istoria postdecembristă a municipiului, a cărui valoare este de 25 de milioane de euro.
„Am luat toată calea de rulare de 11 kilometri, de la Kaufland, până sus, la Moara Juracek, şi eu personal, împreună cu colegii mei de la Patrimoniu, nu am reuşit să identificăm altă parcelă de teren unde am putea să facem alt depou pentru tramvaie“, a precizat primarul Ioan Popa. Pentru un depou funcţional care să permită inclusiv întoarcerea garniturilor, este nevoie de o suprafaţă de teren de cel puţin 5.000 de metri pătraţi. În plus, „depoul trebuie să fie poziţionat astfel încât, atunci când tramvaiele ies din el, să fie cât mai aproape de marea masă a locuitorilor, pentru că altfel îl puneam la Moara Juracek, în Muncitoresc. Dar până ajung eu acolo să colectez reşiţenii din Micro 3, Micro 4, trec 35-40 de minute. Şi seara merg cu el gol. Adică sunt timpi morţi“, a conchis Popa.