Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Antrenorul Daniel Oprița, bucuros după victoria Reșiței cu scorul de 4-1 în fața formației Millenium Giarmata, și-a lăudat elevii pentru evoluția din teren, mai ales pentru jocul prestat în repriza a doua. Totodată, Oprița și-a criticat jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o în prima parte a meciului.
„Am făcut o primă repriză jalnică și am practicat un joc foarte slab. Nu știu de ce băieții au început meciul atât de slab, dar la pauză am intrat puțin în ei și am încercat să-i fac să înțeleagă cum ar trebui să joace. Înainte de acest joc eram pe locul opt și ei erau mulțumiți că se aflau în avatanj față de Giarmata doar cu scorul de 1-0. Le-am spus faptul că din cauza lor este stadionul gol la meciuri, iar ca să vină lumea la stadion trebuie să batem cu scorul de 4-1, 5-1 sau 6-1. Le-am spus că vreau să facem spectacol, să practicăm și un joc frumos. Nu vreau să ne mulțumim că am înscris doar o dată. Vreau să înscriem mai multe goluri pe meci. Încerc să-i fac să înțeleagă că trebuie să joace fiecare minge, să nu se dea bătuți indiferent de faza din joc, iar acest lucru l-au arătat în repriza a doua. Eu nu înțeleg această mentalitate, de-a te mulțumi cu puțin. Dacă ne-am chinuit cu Giarmata în prima repriză, ce pretenții să mai avem. Dacă suntem la nivelul Giarmatei, trebuie să avem și noi salariile lor și condițiile de pregătire pe care le au ei. La Reșița se vrea altceva și trebuie să-și dorească să facă și spectacol ca să vină oamenii la stadion. Până la urmă a ieșit spectacol și așa trebuie să fie la fiecare meci. Vreau ca jucătorii mei să alerge mai mult, să fie mai agresivi, așa cum au jucat în repriza a doua. Am constatat că trebuie să fie certați puțin ca să-și schimbe atitudinea. Au mai rămas patru meciuri până în iarnă și ne-am propus să le câștigăm pe toate, apoi vom vedea ce va fi. În repriza a doua mai mulți jucători de la noi au avut o evoluție foarte bună. Szijj este în creștere de formă, Costin a intrat foarte bine în joc, Ponoran la fel, a schimbat bine jocul. Sunt mulțumit de comportamentul echipei în repriza a doua și așa trebuie să jucăm în fiecare meci. Lucrul cel mai sigur este acela că nu ne dăm bătuți, chiar dacă Șirineasa este la o distanță destul de mare de noi”, a declarat Daniel Oprița, antrenorul echipei CSM Școlar Reșița.