Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În spațiul special amenajat la Sala Polivalentă din Reșița a avut loc Cupa Moș Nicolae la șah, întrecere la care au participat 19 concurenți care au fost angrenați în activitățile Asociației Județene de Șah Caraș-Severin pe anul 2016, constând în antrenamente, turnee, participări la Campionate Naționale individuale și pe echipe.

Trofeul a fost câștigat, conform așteptărilor, de Daniel Cristian Pădurean, urmat de Alexandru David Korcsek și de Albert Marian Drăgoi, ceea ce constituie o plăcută surpriză. Cei trei au și ocupat locul I în clasamentul general, cel al juniorilor 12 ani și al copiilor de 8 ani, fiind urmați în clasamentul general de Alin Stîngu și Marian-Alexandru Olteanu, la juniori 12 ani de Mădălin Robert Dumitru Salariu și de Cristian Andrei Bărăitaru, iar la copii 8 ani de Ion Valentin Văduva (în evident progres) și Anca Maria Tecliș.

„Turneul a arătat că ierarhiile la juniori nu sunt bătute în cuie, că ceilalți abia așteaptă să te detroneze. Astfel, am asistat la victoriile clare ale lui Drăgoi asupra lui Stângu și cea a lui Văduva asupra lui Ivașcu. Dincolo de rezultatele tehnice, a impresionat atmosfera extrem de plăcută în care s-a desfășurat turneul, iar pentru că au fost cuminți și au practicat un șah de calitate cei mici au primit din partea moșului cupe medalii, diplome, dar si dulciuri”, a spus Mihai Bolintiș, președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin. Vor urma, până la finalului anului, încă două concursuri de șah, la Reșița, pe 17 decembrie Cupa Moș Crăciun, iar pe 18 decembrie, Blitzul Anului 2016.

 

Adaugă comentariu