Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele CJ, Romeo Dumitrescu şi directorul DADPP, Corina Pascotă au susţinut miercuri o conferinţă de presă pentru clarificări.

„E o situaţie dificilă la Direcţia de Patrimoniu unde există decizia de a se pune la punct lucruri care au derapat de la normalitate în sfera înscrisurilor care să justifice acuitatea celor angajaţi sau au prestat lucrări ori servicii“ a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Preşedintele forului judeţean a adăugat că este nevoie de servicii juridice care să se ocupe de elucidarea unei „situaţii complicate, rezolvabile doar pe cale juridică“.

Corina Pascotă, directorul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului, a ţinut să aducă precizări în urma şedinţei de Consiliu Judeţean ce a avut loc marţi. „Pentru prima dată, Direcţia a fost auditată separat de către Curtea de Conturi. Prejudiciul estimat este undeva la peste 40 de miliarde. În DADPP nu avem un compartiment juridic, iar analiza Curţii de Conturi impune ca, într-un termen de decădere de 30 de zile de la data la care a fost comunicată decizia instituţiei, Direcţia trebuie să facă demersurile necesare pentru recuperarea prejudiciilor constatate. Plăţile nelegale care nu sunt însoţite de acte doveditoare devin prejudiciu. Mi-e foarte greu să încercă să fac lumină în acte ce au fost făcute în anii anteriori de oameni care nici nu mai lucrează aici. Termenul de care vorbeam se împlineşte vineri (3 iunie – n.r.), acel termen de decădere. Până atunci trebuie făcute acţiunile şi dispoziţiile pentru recuperarea sumelor respective. Dacă asta nu se întâmplă, toate mi se vor imputa mie“, a explicat Pascotă. Aceasta a precizat că vor fi emise dispoziţii de recuperare a prejudiciilor pentru funcţionarii publici, precum şi acţiuni de recuperare în instanţă pentru cei care au ocupat funcţii de conducere şi acum nu se mai află în instituţie.