Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Banii, destinaţi lucrărilor de la Sala Sporturilor din Moroasa, au fost blocaţi în conturile universităţii.

„Pentru sala de sport (din Moroasa – n.r.), un obiectiv la care revin întrebările, şi revin, şi revin, am avut în 2014 alocaţi aproximativ 600.000 de lei pentru lucrări, i-am cheltuit pe toţi în primele patru luni ale anului, şi de atunci aşteptăm. Până la concurenţa sumei aprobate pentru acest obiectiv mai sunt în jur de 200.000 de lei, dar avem în conturile universităţii, din decembrie 2012, 2.500.000 de lei, bani blocaţi de doi ani de zile. Nu-i putem folosi şi nici nu putem primi alţi bani, pentru că suma alocată este cea care ne-a fost dată în urmă cu câţiva bani. Nu există temei legal pentru a primi alţi bani din partea ministerului. Sper că vom reuşi să deblocăm, avem promisiuni din partea ministerului. Din păcate, nici în 2014 nu s-a realizat nimic, avem şi un proces pe această temă pentru că încercăm să ne recuperăm banii prin proces“, spune prof.univ.dr.ing. Doina Frunzăverde, rectorul Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa.

Totul a pornit de la faptul că, în 2011, Legea Educaţiei dădea universităţii posibilitatea de a-şi raporta, de la un an bugetar la altul, toate veniturile rămase necheltuite. „Era deja iarnă când am primit o sumă destul de mare şi am considerat că nu are sens să realizăm lucrări în viteza a cincea doar pentru a consuma sumele alocate, din moment ce le puteam folosi ulterior, util şi conform cu ceea ce ne-am propus, a explicat rectorul. Din păcate, în decembrie 2012, mai multe universităţi au procedat la fel ca noi şi au lăsat fonduri în cont. Noi am lăsat doar fonduri de investiţii, pentru că alţi bani nu am avut. Şi am constatat în ianuarie 2013 că, printr-o reglementare internă a Ministerului de Finanţe, aceşti bani au fost blocaţi, deşi în cont nu se află la ora actuală la dispoziţia universităţilor. Am aşteptat un an, am aşteptat şi al doilea an, sigur suntem mai multe universităţi, am acţionat în justiţie, suntem deja la a doua instanţă. O să vedem, sperăm că vom reuşi măcar în această formă să deblocăm banii pentru a finaliza sala cât de cât. Este închisă, dar lucrările începute şi nefinalizate se degradează. Avem nevoie de un asemenea obiectiv, de aceea am şi pornit la un asemenea proiect, tocmai pentru a-l putea folosi. Cu părere de rău, momentan aceasta este situaţia: de doi ani, 2.500.000 de lei blocaţi în contul universităţii“.

Adaugă comentariu