Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Ministrul Transporturilor, însoţit de către deputatul Luminiţa Jivan şi şeful Drumurilor din Vest, a mai verificat o dată tronsoanele pe care s-au făcut şi se fac lucrări.

Răzvan Cuc a sosit marţi seara în judeţ, iar miercuri dimineaţa a plecat la drum. „Domnul ministru vine în judeţ pentru că trebuie să verifice lucrările. Chiar trebuie realizate promisiunile făcute. Politică ştim să facem toţi, lucruri concrete mai puţin. De asta judeţul asta este unde este pentru că ne-am ţinut de politică şi nu de fapte. Eu vreau fapte“, ne-a spus deputatul Luminiţa Jivan, şefa PSD Caraş-Severin.

Iar Răzvan Cuc, pe teren, verificând lucrările pe DN 57 A (Socol- Pojejena), dar şi pe cele de pe tronsonul Moraviţa-Oraviţa, a promis fapte. „Cu mult înainte de a veni în judeţul Caraş-Severin o anunţasem pe doamna preşedinte, Luminiţa Jivan, că, pentru cărăşeni, erau rezervaţi pentru a fi reabilitaţi undeva la 5-6 km de drum naţional. Pot spune că la sfârşitul anului vom avea aceşti 21, 5 km (DN 57 A), 30 de km pe DN 57 (Oraviţa-Moraviţa), 12 kilometri pe centura Caransebeşului şi încă 3 km la Anina. Deci ne ducem undeva la peste 65 de km. Voi reveni în Caraş-Severin. Acolo unde am făcut promisiuni vreau să văd că se şi implementează ceea ce am promis. Directorii lucrează cu mandatele pe masă pentru realizarea acestor obiective. Nu se realizează, pleacă acasă!”, a precizat ministrul Transporturilor.

La Socol, ministrul a vorbit cu primarul Olgiţa Ghiţă şi despre posibilitatea concesionării portului de la Baziaş către un investitor privat. „E bine că s-a discutat această problemă. Aşa am aflat şi că la ora actuală acel port are problemă administrativă între două companii de la Ministerul Transporturilor care se va rezolva în cursul săptămânii următoare. Guvernul Dăncilă lucrează. V-am zis că noi vrem fapte!“, ne-a mai declarat şefa PSD, Luminiţa Jivan.

N.C.

1 Comment

  1. Poate îi găsiți ministrului Cuc o ministresă cucă, că e plin pe la noi de păsărici pe drumurile noastre.:)))))))

Adaugă comentariu