Caraş-Severin, Romania

Dintre cei 607.191 de fermieri care au depus cereri de plată, 597.658 au completat declaraţia de suprafaţă utilizând aplicaţia IPA Online, pentru o suprafaţă de 3.412.419,89 hectare.

La nivelul centrelor judeţene şi locale au fost depuse, în mod clasic, un număr de 9.533 de cereri, pentru o suprafaţă de 35.252,03 hectare.

Reamintim că APIA a lansat, la data de 1 martie, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs. Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la centrele APIA, în perioada 1 martie – 16 mai, o singură cerere de plată. Pentru depunerea cererilor de plată începând cu data de 17 mai, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 11 iunie, cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul.