Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Seminarul Didactica Internaţional 2012 a ajuns la cea-a de-a XXI-a ediţie.Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Casa Corpului Didactic Caraş-Severin în parteneriat cu Universitatea Eftimie Murgu Reşiţa, sprijinite permanent de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, sunt implicate în promovarea iniţiativelor locale, regionale, naţionale şi europene prin derularea unor programe şi proiecte care răspund Domeniului major de intervenţie 1.3: „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare“. De asemenea, Universitatea reşiţeană este beneficiarul Proiectului „Specialişti în management curricular“ desfăşurat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin, şi Casa Corpului Didactic Hunedoara.

Anul acesta organizatorii implicaţi în derularea acestui proiect strategic, propun în cadrul Seminarului „Didactica Internaţional 2012“, tema impuls „Să redescoperim identitatea naţională – Istorie, Cultură, Valori şi Ştiinţă în Curriculumul Naţional“. În perioada martie – iulie 2012, la nivelul judeţului Caraş-Severin, va fi evidenţiată complexitatea curriculumului şcolar. În acest an şcolar, în cadrul Seminarului Didactica Internaţional mai multe instituţii de învăţământ, şi nu numai, vor organiza o serie de simpozioane.

Este vorba despre Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 7 Reşiţa, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 9 Reşiţa, Liceul Teologic Baptist Reşiţa, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Primăvara“ Reşiţa, Şcoala cu clasele I-VIII „Romul Ladea“ Oraviţa, Asociaţia Internaţională a Şcolilor Creştine, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 2 Reşiţa, Şcoala cu clasele I-VIII Berzovia, Colegiul Tehnic Reşiţa, CJRAE Caraş-Severin, Şcoala cu clasele I-VIII Pojejena, Belobreşca, Socol, Zlatiţa, Şcoala cu Clasele I-IV Radimna, Şcoala Specială Caransebeş, Asociaţia Învăţătorilor Caraş-Severineni, Liceul „Hercules“ Băile Herculane şi Asociaţia „Salvaţi copiii“- Filiala Caraş-Severin.

Lavinia Predescu

Adaugă comentariu