Caraş-Severin, Romania

FOROTIC – Veşti bune pentru sătenii din Comorîşte, localitate aparţinătoare comunei Forotic, după ce primarul Ionel Românu a decis să deschidă şi aici un cabinet medical. Lucrările vor demara săptămâna viitoare, după cum ne-a declarat edilul, iar ele nu ar trebui să dureze mai mult de două luni.

Unitatea va fi deschisă în incinta şcolii primare din localitate şi va beneficia de o sală de aşteptare şi un cabinet pentru consultaţii. Costurile investiţiei vor fi suportate din bugetul local, iar de sănătatea bolnavilor se va îngriji un medic dintr-o altă localitate. „Urmează să aducem o doctoriţă de la Grădinari, care are destul de mulţi pacienţi la noi. Până acum nu am mai avut cabinet medical la Comorîşte. Spaţiul există, însă aici trebuie făcute renovări serioase. Pentru această investiţie vom aloca între 5.000 şi 5.500 lei, iar lucrările vor începe imediat după sărbătorile pascale. Este vorba de o sală de aşteptare şi un cabinet pentru consultaţii, unde se vor elibera şi reţete medicale“, ne-a explicat edilul.

Ionel Românu speră ca, pe viitor, şi dispensarul uman din satul Surducu Mare să beneficieze de o reabilitare. „Avem dispensare şi la Forotic, şi la Surducu Mare. Tocmai de aceea ne-am dorit să deschidem unul şi la Comorîşte, unde oamenii să poată fi consultați şi să-şi rezolve problemele de sănătate. Serviciile medicale, atât la Surduc, cât şi la Comorîşte, sunt asigurate, de câţiva ani, de un medic din Timişoara, care ajunge săptămânal în zona noastră. La Forotic, dispensarul este în stare bună, însă cel din Surducu Mare, cu tradiţie de zeci de ani, are nevoie de reparaţii şi modernizări. Pentru viitor ne gândim să implementăm un proiect în vederea reabilitării sale, cu bani europeni sau de la bugetul de stat“, a concluzionat Românu.

1 Comment

Adaugă comentariu