REȘIȚA – În a doua seară a zilelor orașului, scena din centru a fost cuprinsă de folk și rock.
Careul de ași ai folk-ului i-a adus în fața publicului pe Maria Gheorghiu, Dinu Olărașu, Vasile Mardare și Cristi Buică. Lumea s-a bucurat de muzica lor, pentru că „folk-ul face sufletul să înflorească”, după cum ne spunea Maria Gheorghiu la final de concert. Artista, originară din Reșița și stabilită de ani buni în București, a pus în scenă un spectacol complex, dedicat Mariilor din istoria României. Până acum, spectacolul s-a jucat pe scene din țară și din străinătate, fiind primit foarte bine de public. Un alt reșițean, Dinu Olărașu, ne-a vorbit despre planurile sale pe linie discografică. Am aflat că, în curând, va scoate al patrulea său album, prin care va reuși să recupereze o parte din cântecele mai vechi și să propună câteva noi. Artistul speră în puterea binelui de a învinge și crede că nimic nu-i pierdut atâta timp cât cei care cred în frumos își vor urma calea până la capăt. Vasile Mardare este originar din jud. Botoșani și locuiește în Timișoara. A rămas însă legat de Reșița, deoarece aici și-a petrecut cea mai frumoasă parte din viață. Cel mai fericit pare a fi Cristi Buică pentru că el a avut „norocul” de a rămâne în orașul unde ceilalți vin doar din când în când.
Rock-ul a urcat pe scenă o dată cu Eugen Mihăescu, Gabi Nicolau și Dragoș Docan. Cei trei componenți ai legendarei trupe Krypton au susținut un concert acustic în cadrul căruia au cântat piese mai vechi și mai noi. „Peste tot pe unde mergem avem mulți prieteni și e important să vezi reacția unui public care te iubește după atâția ani. De data asta am venit la Reșița în formula de aur. Întotdeauna Krypton a urmărit melos-ul și asta s-a văzut pe toate albumele noastre”, ne-a spus la finalul concertului liderul trupei, Eugen Mihăescu. Publicul a simțit asta și a răsplătit cu aplauze generoase trupa care pornea la drum la începutul anilor 80.
Seara a fost încheiată de o altă legendă. Formația Iris, numită „naționala de rock a României”, a revenit la Reșița după aproape zece ani. Fanii l-au putut vedea la tobe pe tânărul Cristi Dumitrescu, fiul tobarului Nelu Dumitrescu, singurul membru fondator al trupei constituită în 1977. Publicul a fost la înălțime, lucru apreciat de solistul Cristi Minculescu, acesta arătându-și speranța ca Iris să revină la Reșița cât de curând. Anul viitor, trupa va aniversa 40 de ani de activitate, lucru despre care solistul susține că „dacă anii trec fără să ne dăm seama și lucrurile merg bine, atunci totul este perfect”. Am aflat că există discuții pentru ca Iris să marcheze momentul aniversar printr-un concert la București, discuții despre care Minculescu nu poate oferi detalii, nefiind încă nimic bătut în cuie.
Noi am discutat pe îndelete cu artiștii care, cu multă amabilitate, ne-au răspuns la întrebări. În perioada următoare, vom reveni cu materiale ample cu și despre cei care au dialogat cu noi. Pentru Reșița, serbarea se apropie de final. De luni reîncepe munca la ceea ce primarul Ioan Popa numea „o nouă identitate a Reșiței”.