Caraş-Severin, Romania

CORONINI – Lucrările au demarat, dar cetatea nu va arăta ca cea a vecinilor de peste Dunăre, cum se aşteaptă unii, fiindcă nu s-au găsit imagini ale donjonului feudal. Primarul speră că cineva are imagini cu vechea cetate.

Proiectul în sine, în valoare de 4,5 milioane de euro, este departe de ideea unei reconstrucţii a monumentului istoric catalogat cu codul CS-I-s-A-10815, care să arate ca la 1430 sau, cel puţin, asemănător. Asta pentru că nu s-au găsit date referitoare la distrugerea fostei cetăţi medievale, imagini nici atât, aşa cum a cerut Ministerul Culturii. Ceea ce nu împedică absolut cu nimic executarea lucrărilor de reabilitare, conform proiectului, pentru a face din acest obiectiv o atracţie turistică, locaţia fiind oricum demnă de vizitat.

„Într-adevăr, subliniază primarul comunei Coronini, Ilie Boboescu, era cu mult mai bine dacă noi aveam nişte imagini cu cetatea, cum a fost ea cu aproape şase secole în urmă. În momentul în care noi am demarat proiectul, Ministerul Culturii a cerut imagini, dar cum n-am avut, am convenit să facem reabilitarea ruinelor. Cineva scria în presă că eu mănânc toţi banii din proiectul de la Coronini, dar deja se lucrează, firma din Ploieşti care a câştigat licitaţia a început cu defrişări, s-au făcut şi săpături arheologice. Doar în perioada asta, de sărbători, s-au oprit lucrările, fiindcă oamenii au mers acasă şi au fost ploi. Deci, lucrările de reabilitare sunt în derulare. Nu vreau ca la finalul lucrărilor să se aştepte ca cetatea noastră să arate ca cea a sârbilor. Ei au avut imagini, eu nu am avut. Iar aceşti 4,5 milioane de euro se dau pentru ce a gândit arhitectul. El a ajuns la valoarea asta, nu eu. Haideţi să spunem lucrurilor pe nume, aşa cum sunt. Cum să spui că 4,5 milioane de euro se duc pe nişte defrişări? Noi nici nu avem în cont aceşti bani, avem un contract semnat, iar în funcţie de evoluţia lucrărilor se fac situaţii de plată şi vom primi banii“.

Primarul spune că ar fi fost primul care s-ar fi bucurat să se găsească imagini cu fosta cetate fortificată, însă toate demersurile sale au rămas fără rezultate în acest sens: „Nu are nimeni, nici o imagine, fiindcă cetatea aceasta a stat în picioare doar vreo sută de ani“.

În momentul de faţă se lucrează la proiectul tehnic, după care urmează proiectul de execuţie, pentru această fază fiind prevăzute 18 luni. Edilul şef al localităţii Coronini a subliniat că la recepţia lucrării vom avea de-a face doar cu nişte ziduri reabilitate, care da, atât costă, 4, 5 milioane de euro. Dacă cineva ar pune la dispoziţie imagini cu fosta cetate, aşa cum era ea la 1430, într-adevăr, s-ar putea face modificări, atâta timp cât se lucrează la proiectul tehnic. „Dacă noi am găsi pe ultima sută de metri pe cineva care să aibă asemenea imagini, ar fi grozav, a adăugat primarul, fiindcă se poate suplimenta încă, în această fază, valoarea proiectului“.

Adaugă comentariu