Caraş-Severin, Romania

Am văzut o ştire despre ultimul film din seria James Bond, „Skyfall“, ce a avut încasări record de un miliard de dolari. De ce? Simplu. Pentru că filmele oglindesc dorinţele, iluziile şi speranţele noastre. În majoritatea lor, băiatul bun învinge.

Numele său nu contează câtuşi de puţin – indiferent că e James Bond, Batman, vreun supererou sau un simplu individ, el reprezintă de fapt o idee importantă pentru societatea noastră. Aceea că binele triumfă asupra răului, dragostea asupra urii, omul asupra intereselor. Lucruri pe care ne-am dori cu toţii să le vedem şi în lumea din jur.

Dar dacă avem gânduri atât de mari şi frumoase, de ce nu se transpun în realitatea nediluată? De ce învingem răul doar în filme sau în cărţi, adică în imaginaţia noastră, când îl întâlnim de atâtea ori în realitate şi fie ne temem de el, fie îl ignorăm, sau, de ce nu, chiar îl sprijinim? De ce nu e lumea mai bună dacă, în interiorul nostru, ne dorim să fie aşa? Simplu – pentru că, deşi vrem acest lucru, ni se pare prea mult să-l facem.

Într-un film sau într-o carte, toată munca îi aparţine autorului şi alter-ego-ului său, eroul. Noi doar privim rezultatele, le admirăm, povestim despre ele şi, cel mai important, nu a trebuit să mişcăm vreun deget pentru a ne bucura de ele. Şi am vrea să fie la fel şi în realitatea de lângă noi– să vină un supererou, o divinitate, un „good guy“ care să dea viaţă speranţelor noastre. Să coboare în arenă şi să învingă răul în numele nostru, în timp ce noi îi ţinem pumnii de pe margine. Chiar şi liderii îi alegem la fel, sperând că vor face ei toată treaba.

Iar când acest lucru nu se întâmplă, devenim cinici, blazaţi, dezinteresaţi. Ni se face scârbă de ceea ce vedem în jur şi ne retragem în lumea iluziilor, acolo unde lucrurile sunt „cum trebuie“. Între timp, lumea reală, singura care contează pentru că în ea trăim, se prăbuşeşte încet în jurul nostru. A început un nou an care, dincolo de toate mesajele optimiste, nu va fi mai uşor. Însă s-ar putea ca cei ce vin să fie mai buni.

Numai că asta depinde doar de noi – dacă vom fi capabili să nu ne mai amăgim dorinţele, să nu ne mai ocolim speranţele, să nu ne mai închinăm iluziilor.

Nina Curiţa

1 Comment

  1. Asa e, fileme nu sunt decat proiectii ale frustrarilor noastre. Candva se faceau altfel de filme, in care baietii buni aveau de suferit, mult mai apropiate de cruda realitate. Din fericire, inca se mai fac asemenea filme, tot mai putine insa. Dar acelea nu plac, nu tin capul de afis si nu aduca incasari de miliarde. Si nu-s pline de efecte speciale si scene interzise minorilor. Pt. o vreme, s-a redeschis Cinema Dacia. Dar cati i-au trecut pragul? Dadeau niste filme extraordinare, multe dintre ele oglinzi ale crudei realitati. Acum cinematograful e din nou inchis. Pai… daca nu ne-a placut ce-am vazut….

Adaugă comentariu