REŞIŢA – Primarul Mihai Stepanescu s-a arătat interesat de bilanţurile şi balanţa contabilă a AquaCaraş, dar şi de nivelurile salariale.După ce tot mai multe societăţi reşiţene administrate public au căzut, municipalitatea şi-a arătat dorinţa de a face ceva pentru ca serviciile gestionate de acestea să funcţioneze în continuare. „Şi la Reşiţa serviciile parcă au funcţionat prin societăţi, indiferent cum se numesc, spune primarul Mihai Stepanescu. Nu puteam muri şi noi odată cu societăţile conduse politic! Cine a fost pus politic în ultimii ani… ştiţi ultimele mandate. Şi înainte au fost şi alţii, cam toate partidele importante s-au perindat pe la societăţi, sau conducerile proveneau din spectrul politic, cu accept politic sau membri de partid. Unii de altfel sunt ajutaţi de ANI la o… încă profitabilă sau ajutată societate a judeţului. Asta nu prea se spune. Dacă e management prost, am făcut o adresă; dă-ne, dom’le, bilanţurile şi balanţa, hai să vedem. Înţeleg, ţi-ai angajat nevasta, viceprimarul X, Y, nu ştiu câţi. Păi dacă treaba merge prost, de ce antamezi şi realizezi tot felul de achiziţii şi cheltuieli? Mă întreb eu…“.
Edilul a precizat că a făcut o adresă despre care spune că a fost informat că ar fi la limita legii, prin care a solicitat uneia dintre aceste societăţi nivelurile salariale: „Nu pot să spună salariul decât dacă vor, că e confidenţial. Dar fiind vorba de bani publici, la AquaCaraş, de exemplu, de ce nu? Trebuie să ştiu cât are contabila, cât are directorul tehnic, cât au ăia mai mici şi, implicit, directorul general. De ce nu? La noi, totul e în declaraţia de avere!“
Antoniu Mocanu