Caraş-Severin, Romania

Ultimul turneu din Seria H s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, la Lugoj, acolo unde elevii profesoarei Carmen Dumitru au obţinut două victorii şi au pierdut două meciuri: 30-17 cu CSS Dr. Tr. Severin, 29-21 cu CSS Lugoj, 21-25 cu LPS Târgu Jiu, 18-22 cu Domino Hunedoara. Handbaliştii de la Traian Vuia au terminat seria pe primul loc, cu 30 de puncte şi au obţinut o binemeritată calificare în faza semifinală, alături de ocupanta locului secund, echipa LPS Târgu Jiu.

Prof. Carmen Dumitru a mizat la turneul de la Lugoj pe următorii jucători: Boban Vuiţa, Răzvan Negrilă, Raul Heimbach, Alexandru Buzilă, Denis Ionescu, Alin Vlădia, Alexandru Lascău, Raul Puia, Andrei Balog, Sebastian Sonohat, Dorian Ionescu, Flavius Bejan, Sebastian Crăc, Andrei Popescu.

„Mă bucur pentru această calificare, îi felicit pe sportivii mei pentru comportarea pe parcursul tuturor celor cinci turnee din Seria H. De asemenea, mulţumesc Primăriei şi Consiliului Local Reşiţa pentru sprijinul pe care îl acordă liceului nostru“, a spus prof. Carmen Dumitru. Turneul semifinal va avea loc în perioada 13-15 mai, echipa de la Liceul Traian Vuia urmând să facă parte din Grupa a III-a, alături de HC Odorhei, CSS Sibiu, Generală nr. 7 Timişoara şi Academia de Handbal Minaur Baia Mare.

Adaugă comentariu