Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Palmaresul penal al unui reşiţean de 31 de ani a ajuns să numere patru infracţiuni dintr-un foc, într-o singură noapte. Totul s-a petrecut la Bocşa, în 26 februarie, în jurul orei 3.30, când bărbatul a găsit un autoturism cu motorul pornit, fără cineva prin zonă, în parcarea unui restaurant de pe strada Binişului.

„Cel în cauză s-a urcat la volan deplasându-se pe strada Republicii, înspre Reșița, iar după aproximativ 1 km a lovit un chioșc de ziare situat pe partea dreaptă a drumului, după care a intenționat să se întoarcă în parcarea restaurantului de unde a luat autoturismul. La intersecția străzilor Republicii cu Binișului, bărbatul a lovit un indicator rutier, după care s-a oprit într-un mal de pământ. Deplasându-se la fața locului, polițiștii din Bocșa l-au găsit pe bărbatul de 31 de ani și pe proprietara autoturismului care a fost avariat în proporție de 30%. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital unde i s-a recoltat o probă biologică de sânge necesară în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule“, ne informează Poliţia judeţului.

Reşiţeanul este acum cercetat pentru furt de folosinţă, distrugere, conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului.

Adaugă comentariu