CARAȘ-SEVERIN – Încă de la preluarea mandatelor, liberalii din forul judeţean au precizat că nu vor lua telefoanele mobile alocate, iar suma economisită să fie direcționată în altă parte, cu condiţia informării asupra noii destinaţii a banilor. În şedinţa din noiembrie, Daniel Surdu, unul dintre consilierii liberali a solicitat informaţia privind această destinaţie.
„Contractul de telefonie mobilă pentru consilierii judeţeni este făcut de mai mult timp. În prima şedinţă a Consiliului Judeţean, consilierii judeţeni liberali au declarat că nu doresc telefoanele. Or, telefoanele sunt gratuite. Dar, unii dintre colegii liberali au în continuare abonamente prin intermediul Consiliului Judeţean. Le folosesc, abonamentele sunt la ei. În momentul în care nu şi le mai doresc, ar trebui să facă o hârtie: «subsemnatul Ionescu Ion nu mai doresc acest abonament». În acea şedinţă de CJ unii au spus că refuză să primească telefoanele. În acest moment nu există nicio hârtie în acest sens. Eu nu pot întrerupe abonamentul cuiva pe o declaraţie (verbală – n.r.) din partea vreunui consilier judeţean. Mi se pare o chestiune uşor populistă, pentru că nu în asta stă bugetul Consiliului Judeţean. Până la această legislatură, toţi consilierii judeţeni au avut parte de abonamente. Nu sunt abonamente extraordinar de mari, am preluat o stare de fapt, iar marile economii nu de-aici se fac. Auzeam că în cadrul comisiilor de specialitate se spunea că pot fi reabilitate drumuri pe economiile de la telefoanele mobile, dar e departe de acest lucru“, a declarat preşedintele CJ, Silviu Hurduzeu.