Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Localităţile cărăşene de pe drumul ce leagă cele două capitale ale Banatului ne arată că oamenii, în mare, au fost interesaţi de vot şi au ştiut clar ce să aleagă.

Unii spun că au învăţat deja lecţia politicului, pe care poate n-ar fi trebuit s-o trăiască, şi ştiu că, dacă vor bani pentru localitatea lor, trebuie ca şi centrul să aibă culoarea comunei. Aparent, drumul a fost lipsit de turism electoral – cam 30-40 de nerezidenţi pe secţie –, dar oamenii legii au fost oricum în alertă.

Imediat după intrarea în Măureni, două localnice depănau amintiri. Soţul uneia a fost mai devreme la vot, dar ea nu va vota. Cealaltă spune că se va duce la vot şi ne-a povestit cu nostalgie păţanii din Epoca de Aur, când a fost luată, împreună cu alte femei, de lângă vaci, de la muncă, şi dusă de dimineaţă, de la 6, la vot. „Ne-au dus ca să fim primele acolo, la deschiderea secţiei, spune Cornelia Buchholz, de 72 de ani, povestind câte ceva din era defilărilor, pentru care a văzut de două ori capitala, inclusiv la producerea cutremurului din 1977. Voi vota, pentru că vreau să fie dreptate, să nu se mai fure, să fie mai bine şi să nu mai fim minţiţi!“. Comunitatea veselă din localitate se împarte între două terase de birt, dar oamenii s-au dus la vot.

Şi dacă la Măureni, peste drum de secţia de votare, cineva uitase un afiş electoral, la Berzovia, dincolo de drum, era biserica de unde au venit mulţi dintre votanţi. De fapt, tot ea, biserica, împarte comuna în două secţii. La vot l-am întâlnit şi pe primarul Aurel-Coriolan Luca, acesta aşteptând ca până la închiderea urnelor, măcar jumătate din cetăţenii cu drept de vot să-şi aleagă preşedintele. La intrare în centrul de comună, poliţia tocmai oprise un autocar de Sibiu, însă niciun alegător din respectivul judeţ nu votase în Berzovia.

La Bocşa, primul oraş cărăşean de pe rută, nu s-au semnalat cine ştie ce incidente. Poate doar faptul că unii alegători (destul de mulţi) nu şi-au pus bine ochelarii, iscălind în dreptul altora. Şi, uite-aşa, mai o formalitate, mai o ştampilă, mai o anulare…