Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Luni, în Centrul Civic al municipiului, organizatorii Caravanei Casper au spart un zid simbolic (creat din cuburi pe care erau înscrise litere ce ortografiau cuvântul „dizabilitate”, în aşa fel încât să rămână cuvântul „abilitate”).

„Evenimentul este destinat integrării socio-profesionale a persoanelor cu dizabilități, pe care noi l-am demarat ca o acţiune itinerantă, în Reşiţa fiind programată cea de a cincea oprire. Echipa noastrăare onoarea să îi aibă alături pe Arnold Csaba Butu, paraciclist participant la olimpiada din Beijing și pe fiica sa, Andrea. Vom străbate 21 de județe, câte unul pe zi, Arnold și Andrea parcurgând o parte din distanță pe o bicicletă tandem. Încercăm să sensibilizăm opinia publică cu privire la potențialul real de muncă al persoanelor de dizabilități, respectiv integrarea acestora, și nu excluderea lor de pe piața muncii”, a precizat Darie Croitoriu, unul dintre organizatori din partea Asociației Phoenix Speranța din Mediaș.

Au participat reprezentanți din partea Primăriei Reşiţa, AJOFM și DGASPC, precum și două ONG-uri de profil.