Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Primele 11 luni ale anului 2011 au înregistrat date diferite faţă de anul trecut în ceea ce priveşte evoluţia agenţilor economici din judeţ faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.

Totuşi, trebuie luat în considerare şi faptul că 2010 a fost unul în care criza s-a resimţit mai puternic în Caraş-Severin. Potrivit datelor oficiale ale Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, în primele 11 luni din 2011 s-au înmatriculat 1.501 firme (persoane juridice – 627, persoane fizice 872 şi două societăţi cooperatiste), faţă de 1.275 (persoane juridice – 495, persoane fizice – 777 şi trei societăţi cooperatiste) din aceeaşi perioadă din 2010.

În 2011 s-au înfiinţat 626 de SRL-uri (faţă de 494 în 2010), o societate pe acţiuni (niciuna în anul precedent), 640 de persoane fizice autorizate (faţă de 491 în 2010), 225 de întreprinderi individuale (faţă de 277 în 2010) şi şapte întreprinderi familiale (faţă de nouă în anul precedent).

În perioada raportată a anului 2010, s-au înfiinţat două cooperative agricole. În primele 11 luni din 2011, 849 dintre firmele înfiinţate au fost din mediul urban (736 în 2010) iar 652 din mediul rural (539 în 2010). Ca obiect de activitate, în 2011, agenţii economici s-au orientat spre agricultură, silvicultură şi pescuit, urmat de comerţ şi construcţii.

În 2010, preferinţele acestora au fost similare, cu menţiunea că, pe locul trei în top au fost activităţi din industria prelucrătoare. În primele 11 luni din 2011 au fost înmatriculate 84 de firme cu capital străin (în top, pe primele locuri fiind firme din Germania, Italia şi Austria), iar în aceeaşi perioadă din 2010 au venit în Caraş-Severin doar 67 de firme (pe locul 1 Italia, pe 2, Austria şi pe 3 Germania). În ceea ce priveşte numărul de radieri, în perioada menţionată din 2011 s-au radiat 1.054 firme, faţă de 3.932 în anul precedent.

Este o mobilitate continuă în numărul firmelor cărăşene“, ne-a declarat Valentin Popa, directorul ORC Caraş-Severin.

Flavius Rotariu

Adaugă comentariu