Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, a avut deja discuţii în acest sens cu Ilie Vlaicu, directorul operatorului timişorean de apă şi canal, dar şi cu şeful CJ Timiş, Călin Dobra

În şedinţa de vineri a Consiliului Judeţean, aleşii au avut de aprobat şi bugetul de venituri şi cheltuieli al AquaCaraş pe 2019. Proiectul, introdus în procedură de urgenţă, a fost aprobat doar de consilierii PSD, liberalii refuzând să îl voteze pe motiv că nu l-au văzut dinainte. „Încercăm să aducem societatea într-o zonă în care să nu mai avem pierderi. Anul trecut a fost o pierdere de aproximativ 3 milioane de lei, acum ne propunem să mărim veniturile și să scădem cheltuielile”, a precizat managerul AquaCaraș, Aurel Văduva, prezent la şedinţa CJ. Însă liberalii nu au fost impresionaţi de optimismul lui Văduva. „Eu aș propune ca societatea AquaCaraș să fie preluată de Aquatim, o societate similară din Timiș, care înregistrează venituri peste venituri. Asta ar fi cea mai bună treabă pe care am putea să o facem pentru ei. Grupul liberal nu trimite ambulanța la ei pentru faptul că pe ei îi dor astăzi măselele și vor acest buget”, a spus liberalul Ioan Cojocariu.

Preluarea AquaCaraș de către Aquatim nu este exclusă de către şeful judeţului, care chiar a avut discuţii în acest sens cu cei din Timiş. „ Am avut discuții cu dl director Vlaicu pe această temă și cu președintele CJ Timiș, dl Dobra, despre această posibilitate și știu că la nivelul societății Aquatim a fost contractată o firmă pentru a evalua această variantă. Dar mai este mult până atunci. Este o variantă pe care am luat-o în considerare cu mult înainte de a ne propune dl Cojocariu asta în plenul ședinței. Vă dați seama că sunt mulţi paşi de parcurs, trebuie să treacă prin toate organismele, Consiliu de Administrație, AGA, consiliile locale şi judeţene, ADI-urile din cele două județe”, a spus preşedintele CJ, Silviu Hurduzeu.

Anul acesta, AquaCaraş estimează venituri de peste 40 de milioane de lei şi cheltuieli de 39,9 milioane de lei.

Nina Curiţa

3 Comments

  1. Daca tot va declarati necapabili sa manageriati o companie de judet si doriti sa o cedati la judetul Timis, si eu ca cetatean, imi doresc sa cedati conducerea judetului Caras Severin, catre CJ Timis.

    Unde pot sa depun cererea ?

    • Ar trebui sa cedeze si beneficiile aferente functiei. Deci n o sa se intample niciodata;)

  2. Eu sunt total de acord. Serviciile pe care le ofera Aquatim in momentul de fata in Romania sunt cele mai bune. Aquatim a luat locul 1 pe tara la Topul National al Firmelor si deruleaza proiecte pe fonduri europene de sute de milioane de euro in extindere si modernizari ale retelei, nu ca tepuitorii AquaCaras. Unde mai punem ca au tarife acceptabile din cate am auzit. Cum am zis total de acord.

Adaugă comentariu