Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Acesta este bugetul cu care administraţia locală din Caransebeş va trebui să se ocupe de bunul mers al municipiului în 2012.

Bugetul, unul de criză, aşa cum a fost caracterizat de primarul Marcel Vela, a fost votat vineri, în mai puţin de cinci minute, nici măcar opoziţia din Consiliul Local Caransebeş, cei patru aleşi PDL, neavând nimic de obiectat la varianta de buget propusă de conducerea municipalităţii.

Ca de fiecare dată în ultimii ani, învăţământul şi-a tăiat partea leului, aproape 14 milioane de lei fiind alocate din bugetul local pentru salariile cadrelor didactice din Caransebeş. Chiar dacă bugetul este unul de criză, edilul de pe Timiş şi Sebeş a dat asigurări că modernizarea municipiului va continua, în buget fiind alocate peste 9 milioane de lei pentru investiţii.

Vom continua dezvoltarea şi modernizarea Caransebeşului, pentru a ne păstra trendul de cel mai dinamic municipiu din judeţul Caraş-Severin. Prioritare pentru noi sunt continuarea reabilitării străzilor şi realizarea unor variante pentru degajarea circulaţiei şi amenajarea mai multor locuri de parcare, extinderea modelului de dalare din Centrul Civic şi în alte zone, extinderea iluminatului stradal, finalizarea sălii de spectacole de la Casa de Cultură, reabilitarea Spitalului Municipal de Urgenţă sau amenajarea de locuinţe sociale pentru persoanele defavorizate din Balta Sărată. În acelaşi timp vom respecta tot calendarul cultural, educaţional, sportiv, de agrement sau de sărbători şi evenimente spirituale din municipiu pe care l-am avut şi în anii anteriori“, a spus Marcel Vela, care a adăugat că administraţia locală se va împrumuta pentru a asigura cofinanţarea proiectului ISPA, peste 400 de mii de euro, pentru introducerea canalizării şi realizarea noii staţii de epurare din Caransebeş.

Pe de altă parte însă, edilul din capitala gugulanilor a declarat că, din acest buget de criză, s-au găsit resursele locale necesare pentru acoperirea unor cheltuieli care trebuiau asigurate de Guvern.

Cu toate că acest buget este unul modest, din aceşti bani am redirecţionat unele sume care, repet, trebuiau acoperite de către bugetul de stat. Mă refer aici la cheltuielile cu evidenţa populaţiei şi cu creşele din Caransebeş, unde ca să fie acoperite salariile şi să nu avem surprize neplăcute, am alocat sume din bugetul local“, a mai spus Vela. Anul trecut, Caransebeşul a avut un buget de aproape 40 de milioane de lei.

Nina Curița

Adaugă comentariu